Chiar dacă elevii încă sunt în vacanța de vară, nu mai este mult timp până când va suna clopoțelul de intrare și vor începe cursurile. Vezi când începe școala în septembrie.

Când începe școala în septembrie 2023

Anul școlar 2023-2024 va debuta luni, 11 septembrie 2023. Durata anului școlar este de 36 de săptămâni de cursuri, cu cinci vacanțe școlare. Ultima zi de cursuri va fi pe data de 21 iunie 2024.

Structura anului școlar 2023-2024

La fel ca anul precedent, structura anului școlar 2023-2024 este formată din module și intervale de cursuri. Astfel, în anul 2023-2024, elevii vor avea 5 module, despărțite de 5 vacanțe.

Cursuri și vacanțe în anul școlar 2023-2024

  • Modulul 1 – începe de luni, 11 septembrie 2023 – până vineri, 27 octombrie 2023.
  • Modulul 2 – începe de luni, 6 noiembrie – până vineri, 22 decembrie 2023.
  • Modulul 3 – începe de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024. Se stabilesc informațiile, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali, dar și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • Vacanță mobilă sau vacanța de schi – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • Modulul 4 – începe de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, ori luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare/județene al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
  •  Modulul 5 – începe de miercuri, 8 mai 2024 – până vineri, 21 iunie 2024.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2023-2024

În perioada 11 septembrie 2023 și 26 aprilie 2024 se vor desfășura și programele bine cunoscute deja drept „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Programele pot fi stabilite de fiecare instituție de învățământ în parte, în oricare dintre modulele 1,2,3 sau 4, în intervale de câte 5 zile lucrătoare consecutive.

Ambele programe se vor planifica în module diferite, urmând să fie comunicate perioadele elevilor și părinților, de către școli, până la data de 1 octombrie 2023, potrivit ordinului Ministerului Sănătății.

La clasele din învățământul liceeal, filiera tehnologică, și din învătământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se vor organiza activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

Când sunt vacanțele în anul școlar 2023-2024

  • Vacanță de toamnă – 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023.
  • Vacanță de iarnă – 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.
  • Vacanță mobilă sau vacanța de schi – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • Vacanță de primăvară – 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024.
  • Vacanță de vară – 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Când se încheie anul școlar pentru elevii din anii terminali

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 7 iunie 2024.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar 2023-2024 va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învătământul liceeal, filiera tehnolofică, cu expecția claselor terminale, dar și pentru clasele din învătământul profesional, anul școlar 2023-2024 va avea o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 28 iunie 2024.

Sursă informații: Edupedu.ro

Citește și: De ce nu se bea apă înainte de operație