Deşi bărbaţii spun despre femei că sunt cheltuitoare, datele statistice arată contrariul. În România, femeile manifestă mai multă responsabilitate faţă de bugetul personal în comparaţie cu bărbaţii, care înregistrează mai multe datorii în portofoliul KRUK România, arată datele companiei. Astfel, în 2012, româncele au deţinut mai puţin de 35% din valoarea totală a restanţelor administrate de KRUK, restul de 65% fiind datoriile bărbaţilor. „Româncele sunt cele care se ocupă de bugetul gospodăriei, dar şi cele care au grijă ca datoriile să nu se acumuleze, de aceea înregistrează mai puţine restanţe”, a declarat Cosmina Marinescu, director divizia operațiuni KRUK România. Pe de altă parte, specialiştii explică diferenţele din datele statistice ca fiind rezultatul unui comportament financiar tradiţional al românilor, în familiile acestora bărbatul fiind cel care se îndatorează în numele familiei.

Sursa foto:Photo credit: HowardLake / Foter / CC BY-SA