La drum, întru credință

E plină țara asta a noastră de locuri sfinte. Iar credincioșii știu că rugăciunile rostite în lăcașurile de cult sau la icoanele făcătoare de minuni nu rămân fără răspuns. Acum, în pragul uneia dintre cele mai mari sărbători de peste an, puterea credinței se amplifică, așa că merită din plin să faci o călătorie spre locurile în care sălășluiesc reprezentări ale Maicii Domnului.

Icoanele fac minuni

Mânăstirea Nămăieşti e opera mâinii de om ce a ştiut ciopli piatra muntelui până în inima ei. Se află la numai 5 km de Câmpulung Muscel, într-o zonă de un pitoresc deosebit. Se spune că aici ar sălăşlui una dintre cele mai vechi icoane ale creştinătăţii din toate timpurile, una dintre cele 12 pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, la dorinţa Maicii Domnului. În mijlocul Lacului Maicilor se află Mânăstirea Ţigăneşti, între Bucureşti şi Ploieşti. E un lăcaş vestit unde s-a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. În judeţul Tulcea, în comuna Frecăţei, se află unul dintre cele mai importante lăcaşuri de închinăciune, Mânăstirea Celic Dere. Aici sălăşluieşte, alături de icoana făcătoare de minuni a Domnului Iisus Hristos, știută drept „Icoana care se curăţă singură”, icoan făcătoare de minuni Maicii Domnului Nerosaiskaia. La vreo 20 km de Călăraşi, lângă Ostrov, se înalţă Mânăstirea Dervent, loc în care și-au găsit mulți tămăduirea în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului sau sub oblăduirea Sfintelor Cruci din piatră masivă. Biserica „Maica Precista” din Ploiești, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, adăpostește unul dintre cele mai stranii obiecte de cult, icoana prețioasă a Maicii Domnului cu trei mâini.

Icoane făcătoare de minuni – vreme de popas

Călătorului îi șade bine cu drumul, dar credinciosului cu popasul la locurile sfinte. Unul dintre acestea este satul Ionești, din județul Argeș, între Pitești și Roșiorii de Vede. Troița ridicată la îndemnul Preasfintei Fecioare face minuni. Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi e cel de la Mânăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Credincioșii înconjoară biserica de trei ori în genunchi, apoi așteaptă în șiruri lungi să se închine la Icoana Sfântă. Alte lăcașuri de cult care adăpostesc icoane făcătoare de minuni cu chipul Născătoarei de Dumnezeu sunt: Mănăstirea Dintr-un Lemn, din satul Dezrobiți, jud. Vâlcea, Mănăstirea Plumbuita, din București, Mănăstirea Dălhăuți, în Vrancea, unde se află icoana „Maica Domnului Anufiana”, despre care se spune că ar fi fost pictată de însuși Apostolul Luca.

Sursa foto: wikimedia.org