Gherman apără animalele și lanurile, dar cere respect

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc, an de an, pe 12 mai, pe Sfântul Gherman, Patriarh al Constantinopolului, vajnic apărător al icoanelor și al credincioșilor în perioada bizantină a iconoclasmului. Povestea vieții sale este tristă, însă puterea credinței i-a adus nemurirea.

O viață de amărăciune

Sfântul Gherman a venit pe lume în anul 635. A avut parte de căldura unei familii cu stare, primind o educație aleasă la cele mai importante școli ale vremurilor acelea. A urmat studii de drept și a fost un student eminent. Ofițer la curtea împăraților Heraclius și Constantin al II-lea, tatăl lui, Iustinian Patriciul, se bucura de mare respect și de un bun renume. Numai că Iustinian Patriciul a fost acuzat, la un moment dat, pentru participarea la complotul împotriva împăratului Constantin al II-lea și a fost condamnat la moarte. Nici fiului lui nu i-a fost ușor. Sfântul Gherman, încă mic copil pe atunci, a fost castrat și încadrat în rândurile clericilor aparținând Bisericii mari din Constantinopol. Cu timpul, Gherman s-a cufundat în învățăturile Sfintei Scripturi și a ajuns preot, apoi în fruntea clerului. Însă perioada grea a vieții lui nu s-a sfârșit. Căci în aceeași perioadă s-au produs multe frământări în lumea bisericească, printre care două mari erezii, și anume monoteismul și iconoclasmul. După moartea patriarhului Ioan al VI-lea, Sfântul Gherman a fost ales Patriarh al Constantinopolului, în 715. El a trecut sub anatemă monoteismul. După anul 725, când s-a dat primul edict iconoclast, soarta Patriarhului s-a complicat și mai mult. În luan ianuarie a anului 729, din cauza presiunilor făcute de Leon al III-lea, care dorea să-l câștige de partea sa, Sfântul Gherman s-a retras din scaun. S-a stins din viață în 733, la venerabila vârstă de 98 de ani, fiind înhumat la Mânăstirea Chora, lângă Constantinopol. Sfintele moaște s-au dovedit a fi făcătoare de minuni, vindecând multe persoane de boli de-a lungul timpului.

Așa se ține Harmanul viermilor

După vorba veche „Câte bordeie, atâtea obiceie”, sărbătoarea Sfântului Gherman e cunoscută în popor ca Harmanul viermilor sau Ghermanul. Pe vremuri, țăranii îl țineau cu sfințenie, fiind convinși că Sfântul este protectorul animalelor și al culturilor, apărându-le de viermi. Ghermanul reprezintă și azi belșugul lanurilor semănate și, în semn de respect, de ziua lui, oamenii nu lucrează câmpul, nu cos, nu spală, nu fac treburi casnice de niciun fel și nu se piaptănă. Altminteri, se înmulțesc viermii printre recolte, bate grindina, atacă lupii, iar ulii fură puii. Tot ca să le meargă bine, femeile împart ulcele cu lapte. Acum e momentul în care ciobanii scot brânza din burduf și o spală.

Moșii de lapte anunță Ropotinul țestelor

Deși au rămas puține locurile pe unde se mai păstrează această frumoasă tradiție, între 12 și 18 mai, într-una din zile, în funcție de regiune, se face pomenire pentru moși și strămoși, dându-se de pomană lapte și caș proaspăt. Obiceiul se suprapune fie cu sărbătoarea Sfântului Gherman, fie cu o altă frumoasă tradiție românească, Ropotinul țestelor sau Ropotini, care are loc în cea de-a treia marți după Sfintele Paști. În această zi, gospodinele pregătesc, după un ritual bine stabilit, tot felul de copturi, care mai de care mai îmbietoare și mai frumos mirositoare, alături de pâini rumene și bine crescute. Toate acestea se coc numai în țest, adică în forme plămădite din lut și apă, care se lasă la uscat în razele soarelui. Apoi, sunt decorate și stropite cu vin sau cu aghiazmă, ca să nu se spargă. La acest ritual nu au voie să ia parte gravidele, căci vor face copii urâți.