Minciuna, interzisă și părinților

Fără îndoială, principiile părinților se transmit copiilor și cei mici învață mai ales din exemplul lor. Dacă tu îi spui să fie sincer, dar îți minți șeful că ești bolnavă să nu mergi o zi la serviciu sau chiar îi spui micuțului să răspundă vecinei că nu ești acasă, transmiți mesaje contradictorii. Până la urmă, el va învăța că minciuna este uneori tolerabilă sau chiar de dorit.

Copilul se simte trădat

„Un părinte care își amăgește copilul, pentru orice motiv, va fi nevoit să-și asume unele consecințe la un moment dat”, remarcă psihoterapeutul Lavinia Țânculescu. „Este posibil ca minciuna să fie folosită și învățată doar ca mecanism de apărare, pentru a scăpa de anumite probleme”, adaugă ea. Atunci când este mic, s-ar putea să te creadă când îi spui că trebuie să meargă la culcare că altfel vine bau-baul. Dar va crește și va realiza înșelăciunea. Chiar dacă nu conștient, va considera că a fost trădat. La fel se întâmplă cu multe alte „minciunele” pe care noi le considerăm nevinovate și le spunem pentru a scăpa cumva de întrebările lor sâcâitoare sau chiar când încercăm să îi convingem să facă lucruri bune. „Pacienți adulți care vin la terapie discută despre momentele în care s-au simțit trădați în copilărie și își exprimă cu voce tare dorința neîmplinită de a fi fost înțeles, ascultat, de a i se fi spus direct un adevăr, chiar dacă ar fi durut”, observă specialistul.

Stima de sine e năruită

Un alt motiv pentru care ne mințim copiii este pentru a-i feri de suferință. „Ceea ce nu realizăm este că, de multe ori, aceștia depistează înșelătoria. Și astfel se naște un alt sentiment, care dărâmă încet, dar sigur, stima de sine a micuțului: neputința”, spune Lavinia adăugând că, până la urmă, „atunci când este mințit simte nevoia să se apere. Astfel, ajunge fie să mintă la rândul lui, fie devine agresiv, fie se închide în sine însuși”. Un alt tip de minciună este adevărul nespus. De exemplu, părintele mândru de o performanță a fiului său alege să nu-l felicite, „ca să nu i se urce la cap”. Acest comportament are din nou consecințe negative asupra caracterului în formare. Dar o altă atitudine la fel de nocivă este și exagerarea adevărului. Multe mame le spun odraslelor că sunt cele mai bune, mai frumoase, deștepte etc. La o privire obiectivă, ar recunoaște și ele că nu au dreptate. Crezând că sunt de ajutor, fac o greșeală: când va fi pus în fața unei evaluări mai obiective sau a unui eșec, va face față cu greu.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu @thewings.ro

Copilul te imită

„Principiile etice se transmit și se învață de aceștia prin exemplul pe care adultul îl dă. Un părinte care nu citește va avea un copil care, cel mai probabil, nu va citi. Un părinte violent își va trata copilul cu violență, iar acesta va deveni, la rândul său, părinte abuzator. Un părinte care minte, va transmite copilului său faptul că minciuna se poate spune și nu este întotdeauna pedepsită. În cazul în care micuțul este mustrat cu severitate de adultul care comite la rândul său același păcat, el va învăța ce înseamnă nedreptatea, dezamăgirea, neîncrederea. Ar fi de dorit să câștigi și să menții încrederea copilului tău pentru ca, mai târziu, să ai parte de un tânăr care își va întemeia viața pe un sistem de valori solid, în care respectul joacă un rol central.”

Sursa foto: Leonid Mamchenkov / flickr.com