E bine să folosești copilul pentru a salva relația?

Dar ce rezultate poate avea acest comportament asupra cuplului și asupra micuțului? ”Nu e bine să folosești copilul pentru a salva relația de cuplu”, spune psihoterapeutul Lavina Țânculescu. ”În primul rând, nu e bine să îl folosești pentru nimic altceva. El este un miracol, o bucurie, o împlinire și nu un obiect, un instrument care să te ajute să-ți îndeplinești un anume scop. Altfel, el se simte devalorizat, fără sens și nu-și găsește locul în familie. Poate nu conștientizează, dar simte că ceva nu este în regulă cu el”.

Mai multe complicații

În anumite cazuri, atunci când există o relație matură, bebelușul și greutățile prin care trec împreună îi pot apropia pe parteneri. Dar mai degrabă se întâmplă invers, iar dacă legătura este fragilă, combinația cu o sarcină duce mai degrabă la ruptură decât la ”au trăit fericiți până la adânci bătrânețe”. Doi oameni care nu se înțeleg nu vor trăi deodată în armonie doar pentru că au un copil, ci, din contră, se vor certa mai mult. Sarcina schimbă dinamica unui cuplu. Dacă bărbatul nu își dorea de la început să se implice, cu atât mai mult nu își va dori să fie responsabil pentru o nouă viață. Dacă va face totuși asta doar pentru a răspunde unor norme sociale, urmarea nu va putea fi bună. În concluzie, o relație care nu funcționează nu va putea fi salvată de nașterea unui bebeluș sau de faptul că femeia invocă bărbatului faptul că micuții trebuie să aibă un tată. Poate vor rămâne în aceeași casă sau chiar se vor căsători, dar dacă acesta este singurul motiv nu vor avea o familie fericită și cel mai probabil nu va dura.

Problemele micuțului

Dacă îți iubești cu adevărat copilul și sigur că îl iubești, gândește-te și la consecințele pe care acțiunile tale le-ar avea asupra lui. Psihoterapeutul observă că ”micuțul ajunge să se simtă responsabilizat peste măsură pentru vârsta sa și ajunge să nu se mai bucure de viață. Este între cei doi părinți ca judecător, apărător al uneia dintre părți, în condițiile în care acesta și-ar dori să fie imparțial, pentru că el îi iubește pe amândoi. Va simți, în scurt timp, o presiune cumplită. Și va evada: va întârzia să ajungă acasă, se va asocia cu copii, de asemenea, nefericiți în familiile lor, nu va mai avea poftă de mâncare sau de joc. I se va citi tristețea în ochi, agitația și confuzia în mai toate acțiunile sale. Atmosfera continuu traumatizantă a conflictului mocnit dintre părinți, a unui război rece în care nici unul nu vorbește cu celălalt își va pune amprenta asupra lui. Mai târziu, nu va agrea ideea de relație și nu va putea să fie fericit în cuplu.”

psiholog Lavinia Țânculescu [email protected]

Copie fidelă a voastră

”Întotdeauna, copilul este o copie aproape fidelă a relației dintre părinți. Nu a unuia sau a altuia, ci a relației dintre ei. Dacă el devine un mijloc pentru ca legătura lor să fie salvată, ideea de cuplu este deja uzată. Mai exact, înseamnă că nu își mai găsește modalități de revenire în interiorul său și e necesar să își găsească în afară. Nimic mai greșit. În afară de faptul că un copil nu poate repara, ci doar ameliora conflictul (în cel mai bun caz), și asta pe termen scurt. El nu are acest rol într-o familie. Rolul său este să bucure cuplul, să se bucure și să se dezvolte, să folosească el din energia și din resursele părinților pentru a crește, și nu invers. Copilul folosit ca obiect este neglijat ca persoană și ajunge, în scurt timp, să nu reprezinte nimic altceva decât un pretext pentru părinți pentru a media neînțelegeri, conflicte.”