Cine-i șeful în familie?

Psihoterapeutul Lavinia Țânculescu observă că „una dintre greșelile majore întâlnite în multe căsnicii este că relația dintre cei doi este percepută «ca un câmp de luptă, nu un câmp de flori». Iar războiul e iscat de setea de putere și control a fiecăruia dintre parteneri”.

Fiecare are rolul lui

Soluția pe care o vede specialistul este ca fiecare să-și asume rolul lui, prin care contribuie într-o măsură egală la hotărârile care se iau, fără să fie nevoie ca cineva să fie numit „șef”. „Bărbatul / tatăl este în mod natural responsabil de relația familiei cu mediul exterior, cu sistemul de reguli, cu apărarea de pericole externe, în timp ce femeia /mama se ocupă de sufletul familiei, de hrana acesteia, concretă, dar și simbolică (afectivă). Ea oferă alinare, sprijin moral, consolare și încurajări. Mama este, de cele mai multe ori, direct responsabilă de modul în care copilul se dezvoltă interior și în relație cu ceilalți, pentru că ea este prima care se angajează, încă de la naștere, în relație cu copilul”, observă Lavinia.

Când copilul conduce

Ce te faci însă atunci când mezinul ajunge să o controleze – cu drăgălășenie, amenințarea crizelor de nervi sau alte metode de manipulare a celor mari care par înnăscute? În anumite cazuri, este normal. De exemplu, când sunt mai mulți copii, cel mare e nromal să fie urmat de cei mici. Adolescentul tinde să câștige din ce în ce mai multă influență pe măsură ce crește și este ceva obișnuit să pună la îndoială autoritatea părinților. Dar alta este situația când un copil care nu are încă experiența necesară încearcă să domine. Se întâmplă așa pentru că simte lipsa controlului. Părinții sunt fie prea ocupați, fie prea slabi ca să se impună. Iar spațiul liber va fi ocupat de cineva. Mai există situații în care părinții se ceartă și unul dintre ei îl ia ca aliat pe micuț. Prins la mijloc, poate începe să-i șantajeze pe ambii pentru a obține ce vrea el. În alte cazuri, copilul devine centrul universului și toți există doar pentru a-i îndeplini dorințele. Totuși, nu îi arăți cu adevărat dragoste dacă îngădui o astfel de purtare. El are nevoie de limite clare și de norme propuse de părinți pentru a se dezvolta armonios.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu @thewings.ro

Echilibrarea rolurilor

„Există situații diferite în familii diferite. Nu se poate da un verdict cu privire la cine conduce pe cine și dacă este sau nu benefic acest fapt. Personal, pledez pentru echilibrarea rolurilor și a energiilor pe care membrii familiei le investesc în această dinamică. De asemenea, pledez pentru păstrarea unității. Părinții partenerilor pot contribui, dar e necesar să nu abuzeze prin prezența lor. E necesar ca cei doi să încerce să-și rezolve singuri problemele, să treacă singuri prin încercări și, doar dacă se află într-un moment dificil, să apeleze la ajutor extern. În orice caz, nu este potrivit ca, în situația unei familii funcționale, să intervină altcineva în treburile interne ale acesteia, în special ca ajutor nesolicitat.”

Sursa foto: hative.com