Sfânta Atanasia din Eghina te ajută cu răbdare

Sfânta Atanasia din Egina este amintită şi ca stareţa care corecta greşelile numai cu blândeţe. Și-a dedicat viața credinței încă din fragedă pruncie. Totuși, părinții au hotărât să o căsătorească. Încă de la 16 ani, împotriva voinței ei. Dar soțul ei a fost ucis în luptă. Fără să fi apucat să se consume căsnicia lor. Împăratul acelor vremuri a decretat că toate văduvele erau obligate să se recăsătorească, mai ales cu soldați tineri.

Așa se face că Atanasia din Eghina a primit un nou soț, musulman de credință, însă care s-a convertit la ortodoxie. Erau o familie care ajuta sărmanii, răniții și citeau cărțile sfinte. La un moment dat, s-au hotărât să ia calea călugăriei, iar Atanasia a construit o mănăstire la care a și devenit stareță. Și-a prevăzut moartea, rugându-se neîncetat.

Pe 14 august, în anul 860, în ajunul Praznicului Adormirii maicii Domnului, după ce a citit în întregime Psaltirea, și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la surorile întru Hristos și s-a stins din viață. Moaştele izvorâtoare de mir ale sfintei au fost descoperite după un an, într-o criptă din insula Eghina.

Rugăciune către Sfânta Atanasia din Eghina

„Sfântă Atanasia din Eghina, învață-mă pe mine, cel ce sunt întunecat și fără cunoștință, să mărturisesc în fața lui Dumnezeu și să stau neclintit în credință. Nelegiuirile la care ai fost supusă să stingă văpaia patimilor mele cele necurate de care sunt cuprins. Ajută-mă să-mi urmez calea credinței, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieții, așa cum și tu ai reușit în vremuri grele. Mijlocește pentru a ajunge și noi în Împărăția luminii, a Sfintei Treimi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Sursa foto: doxologia.ro