Misterul purtătorilor de stigmate, rănile crucificării

Stigmatele sunt întotdeauna însoţite de dureri profunde, dar nicio povară fizică nu este prea grea pentru cei care se consideră atinşi de miracolul divin. Bineînţeles că printre cei care pretind că au fost însemnaţi se află şi escroci, dar câţiva dintre purtătorii de stigmate au fost acceptaţi de Biserica Catolică. Lista cuprinde peste 500 de stigmatizaţi dintre care unii au fost beatificaţi şi chiar sanctificaţi. Dintre cei mai cunoscuţi, către care se îndreaptă astăzi rugăciunile a milioane de oameni, sunt Sf. Francisc din Assisi, primul stigmatizat din istorie, şi Padre Pio. Rănile sfinte sunt un miracol, spun credincioşii, în timp ce oamenii de ştiinţă nu reuşesc să găsească o explicaţie plauzibilă pentru acest fenomen pe care unii dintre ei îl numesc paranormal. Oricum le-am interpreta, stigmatele au un efect puternic asupra oamenilor şi stârnesc mereu discuţii aprinse.

Padre Pio, sanctificat în 2002

Este cel mai cunoscut sfânt din istoria modernă a Bisericii Catolice, iar faima sa a crescut încă din timpul vieţii datorită stigmatelor şi a vindecărilor miraculoase care i-au fost atribuite. După decenii de îndoieli şi controale medicale efectuate de specialiştii trimişi de Vatican, călugărul capucin din sudul Italiei a obţinut recunoaşterea superiorilor săi. Padre Pio a primit stigmatele în anul 1918, la vârsta de 31 de ani, şi le-a purtat până în ultimele zile ale vieţii. Mâinile îi sângerau în continuu şi pierdea aproape 200 ml de sânge în fiecare zi. Deşi mai sunt şi azi voci care contestă veridicitatea rănilor sale, odată cu sanctificarea sa au fost înlăturate toate îndoielile cu privire la fraudă. Milioane de credincioşi se adună în fiecare an, în pelerinaj, la San Giovanni Rotondo, localitatea italiană în care trăit, şi nimic nu le poate clătina credinţa în sfântul lor. Astăzi, Padre Pio este la fel de cunoscut ca Sfântul Francisc din Assisi, patronul spiritual al Italiei şi primul om despre care există izvoare scrise cu privire la stigmatele sale. El a fondat Ordinul Franciscanilor, propovăduind egalitatea între oameni, iubirea, simplitatea şi sărăcia, idei care au stat la baza reînnoirii spirituale a Bisericii Catolice. Sfântul Francisc a primit stigmatele în anul 1224, pe muntele Verna, în timp ce a avut o viziune a lui Isus Cristos răstignit pe cruce. A murit doi ani mai târziu, grav bolnav şi aproape orb.

Boală rară de sânge

Sângerări inexplicabile continuă să apară şi azi, fără ca persoanele respective să fie călugări sau credincioşi catolici. În 2008, presa internaţională prezenta cu lux de amănunte cazul unei fetiţe de 13 ani din India, Twinkle Dwivedi, care pierdea sânge în mod spontan prin ochi, urechi, frunte şi tălpi. Totul a început în 2007, pe când se afla la şcoală, într-o oră de curs. I-a curs sânge din gură şi din nas, apoi din ochi, iar sângerările s-au extins şi în alte zone ale corpului. A fost consultată de cei mai buni medici din ţara ei care au stabilit că suferă de o boală rară, iar singurul ajutor este transfuzia de sânge. Cazul ei nu este singular. Oameni care suferă de sângerări inexplicabile au apărut pe tot globul, din Europa, în Turcia, China, India sau Africa.

Ce acceptă Biserica…

Pentru a fi recunoscute de Biserica Catolică, stigmatele autentice trebuie să fie întotdeauna în număr de cinci: două în palme, două la picioare şi una în partea laterală a corpului, acolo unde Isus a fost străpuns cu suliţa. Ele sunt însoţite de dureri mari şi sângerări puternice, iar cei care le poartă trebuie să aibă viziuni ale Mântuitorului pe cruce. Stigmatele sunt strâns împletite cu extazul mistic şi dorinţa puternică a celor stigmatizaţi de a lua asupra lor durerile Domnului Isus.

Fraudă şi mistificare

Dintre stigmatizaţii care au recunoscut, pe patul de suferinţă, că şi-au produs singuri rănile, a fost Magdalena de la Cruz (1487-1560), suspectată azi de o boală psihică. În secolele trecute, unii dintre cei care îşi provocau singuri rănile lui Isus, refuzau să mănânce şi aveau deseori momente în care îşi pierdeau cunoştinţa. În prezent, micile secrete ale chimiei au făcut mai simplă înşelăciunea. Soda caustică sau acidul clorhidric ard pielea şi menţin rănile deschise. O altă metodă este complet lipsită de durere: combinaţia dintre clorura de fier şi tiocianatul de potasiu, ambele incolore, dă naştere unei substanţe roşiatice care seamănă cu sângele.

sursa foto: Wikipedia.org