Sfântul Isidor veghează mediul online

Deși pare greu de crezut, Sfântul Isidor din Sevilla a fost desemnat patronul spiritual al Internetului. Chiar dacă a trăit în secolul al VII-lea. Și asta pentru că a fost preocupat de cunoaștere, de creație, de știință. A fost canonizat sfânt în 1598, stabilindu-se data de 4 aprilie drept sărbătoarea sa. A fost proclamat și Doctor al Bisericii, în 1722.

Grație uneia din lucrările sale, Etimologiae, în care pomenește despre noțiunea de baze de date sub numele de trii, precum și de clasamentul alfabetic și de index, a fost ales, în 2001, patronul spiritual al tuturor celor care lucrează în domeniul informaticii, al Internetului, al navigatorilor online și al studenților. Totuși, hackerii nu-l agrează ca patron și și-au ales propriul protector, pe Sfântul Expedit, cel ce oferă soluții rapide la orice.

Cine a fost Isidor din Sevilla

Despre Isidor din Sevilla se știe că s-ar fi născut în anul 560, în regiunea Cartaginei. A fost unul dintre cei mai erudiți episcopi ai vremurilor, scriind numeroase lucrări științifice, dar s-a ocupat și cu pregătirea științifică a preoților catolici. Setea lui de cunoaștere l-a determinat să studieze și să aprofundeze diferite domenii, de la științele naturii la teologie, de la gramatică la istorie.

Sursa foto: wikipedia.org