• Dacă s-au îngălbenit

 

Acest lucru se întâmplă atunci când folosești lac de unghii o perioadă lungă, fără pauză. Fă o pastă cu rol exfoliant din 2-3 lingurițe de bicarbonat de sodiu și apă și masează ușor fiecare unghie în parte. Clătește bine cu apă. O altă metodă foarte eficientă este să tai o lămâie pe jumătate și să storci sucul sau să bagi unghiile direct în miez. Acidul citric curăță foarte bine unghiile îngălbenite. E bine ca tratamentul să fie repetat de câteva ori.

 

  • Dacă sunt moi

 

Ai nevoie de un tratament hidratant, care să dea un plus de rezistență. Încălzește ușor 2-3 linguri de ulei de măsline, adaugă o linguriță de miere și câteva picături de ulei de măsline. Amestecă bine, apoi înmoaie unghiile în acest amestec timp de 15 minute. În loc de ojă, folosește un lac fortifiant cu vitamine, până unghiile își revin și aplică mereu o bază atunci când îți faci manichiura.

 

  • Dacă se rup repede

 

Ai unghii fragile care se rup ușor la fiecare activitate sau se exfoliază? Uleiurile, gălbenușul, mierea sau laptele sunt ingrediente care întăresc suprafața unghiei și hidratează optim, așa că include-le în rețetele tale naturiste. Prepară-ți rapid un amestec hrănitor dintr-o linguriță de ulei de ricin, una de oțet de mere și o capsulă de vitamina E uleioasă. Masează pe fiecare unghie în parte și lasă să acționeze câteva minute. Clătește bine, apoi aplică o cremă cu vitamine. Repetă tratamentul până observi o îmbunătățire.

 

 Reguli de îngrijire pentru unghii sănătoase

  • Folosește întotdeauna o bază protectoare înainte de aplicarea ojei.
  • Lasă unghiile să respire: fă pauze între aplicările lacului colorat.
  • Indiferent de starea unghiilor, fă-ți o dată pe săptămână o mască hrănitoare din avocado sau ulei de avocado și suc de lămâie.
  • Protejează-ți mâinile în timpul treburilor casnice, folosind mănuși de menaj.