Pentru păr

Ca să arate cât mai bine dimineaţa, acordă-i părului câteva minute din timpul tău, înainte de a te duce la culcare. Mai întâi descurcă-l cu un pieptene cu dinţi rari, apoi redă-i strălucirea cu o perie din păr natural. Dacă părul este proaspăt spălat, aplică un balsam fără clătire cu rol în hidratare şi dă-i coafurii formă, rotunjind numai vârfurile. Ca să îşi păstreze volumul natural până dimineaţa, aplică, atunci când te usuci, un lichid special pentru coafare. Dacă ai părul mediu sau lung, e bine ca pe timpul nopţii să nu îl laşi desfăcut, pentru a nu se încurca, dar nici să-l strângi prea tare cu un elastic rigid, care ar putea deteriora firul de păr.

Pentru piele

Pentru ca duşul de seară să fie cu adevărat revigorant, foloseşte un gel exfoliant, pe bază de citrice sau de alge marine, care să îţi învioreze simţurile. Masează-l pe piele cu un burete special sau cu o lufă şi insintă pe zonele cu celulită, pentru a activa circulaţia sângelui şi a pregăti astfel pielea pentru aplicarea ulterioară a cremelor. La finalul băii, tamponează-te cu prosopul, aplică un gel anticelulitic pe coapse, abdomen şi fese, iar în rest un lapte puternic hidratant şi nu te îmbrăca înainte ca acesta să intre bine în piele. Pe zonele foarte uscate poţi aplica chiar ulei de măsline, pentru că este un foarte bun hidratant.

Pentru ten

Demachierea e cel mai important pas din rutina de seară, peste care nu trebuie sub nicio formă să sari. În funcţie de tipul de ten, foloseşte un gel exfoliant, un produs spumă sau un lapte demachiant şi curăţă-ţi atent tenul. Acordă mai multă atenţie zonei ochilor şi asigură-te că ai îndepărtat perfect machiajul, mai ales rimelul: înmoaie un beţişor de urechi în demachiant şi şterge atent linia genelor.  Procesul de curăţare trebuie completat cu aplicarea loţiunii tonice, care îndepărtează resturile de machiaj şi echilibrează pH-ul pielii. Pulverizează apoi apă termală pentru calmarea şi catifelarea tenului. Pentru a-şi păstra fermitatea, zona sensibilă a ochilor trebuie protejată încă din timp împotriva ridurilor fine, aşa că foloseşte în fiecare seară o cremă-contur cu efect de lifting. Dacă ai peste 30 de ani, ai nevoie de o cremă de noapte nutritivă, cu acţiune antirid.

Sursa foto: Flickr.com