HomepageSeparatorSfaturi Practice

Tumorile coloanei vertebrale (cordom)

de Libertatea pentru femei,

Tumorile coloanei vertebrale (cordom) reprezintă un tip de tumori osoase primare maligne (cancerigene) rar întâlnite care apar de obicei la nivelul coloanei vertebrale sau la baza craniului (în locul unde coloana vertebrală se articulează cu craniul). Aceste tumori apar cel mai adesea la baza craniul, de-a lungul sau la baza coloanei vertebrale (osul sacru). Sunt niște tumori embrionare (care se dezvoltă din resturi de celule embrionare). 

Apar de două ori mai des la bărbați decât la femei, vârsta la care riscul este cel mai ridicat fiind între 50 și 70 de ani, deși pot apărea la orice vârstă.

Deși se dezvoltă lent, cordomul este o tumoră dificil de tratat deoarece este localizat aproape de măduva spinării sau de alte structuri de importanță majoră precum artera carotidă și țesut cerebral.

Tumorile coloanei vertebrale (cordom). Simptome

Simptomele se agravează o dată cu dezvoltarea tumorii. Acestea pot fi:

Cuprins

– dacă tumora apare la nivelul bazei craniului:

  • mișcări oculare anormale
  • modificări ale vocii sau vorbirii
  • vedere dublă
  • dureri de cap
  • dureri de ceafă
  • dificultăți de deglutiție (de înghițire)
  • senzație de amorțeală la nivel facial
  • pierderea sensibilității la nivel facial

– dacă tumora este la nivelul coloanei vertebrale:

  • pierderea controlului asupra motilității intestinale
  • durere de spate
  • dificultăți în ce privește controlul vezicii urinare
  • senzație de amorțeală, slăbiciune, furnicături la nivelul membrelor superioare sau inferioare
  • apariția unei umflături la nivelul spatelui

Uneori, ca urmare a unui cordom la nivelul creierului, se poate forma o acumulare de fluid care pune presiune pe creier numită hidrocefalie.

Tumorile coloanei vertebrale (cordom). Cauze

  • nu este cunoscută cauza exactă pentru care apare această tumoră cancerigenă. Cancerul se declanșează atunci când celulele sănătoase prezintă modificări (mutații) ale ADN-ului. Aceste mutații fac ca celulele să se înmulțească necontrolat. Acumularea de celule conduce la apariția unei tumori care se poate împrăștia și în țesuturile învecinate. Celule din tumoră se pot desprinde și pot ajunge în regiuni mai îndepărtate ale corpului formând metastaze.

Tumorile coloanei vertebrale (cordom). Factori de risc

  • factori genetici

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te la medic dacă manifești vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare
  • nu uita să menționezi orice modificare a stilului de viață

Pentru tumorile coloanei vertebrale (cordom) sunt câteva întrebări  de bază pe care trebuie să i le pui medicului tău:

  • De ce analize e nevoie?
  • Ce variante de tratament am?
  • Mai am și alte probleme de sănătate. Cum să le gestionez pe toate?
  • Este vorba de cancer?
  • Ce efecte secundare are tratamentul?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Ce simptome aveți și când s-au declanșat?
  • Simptomele sunt continue sau ocazionale?
  • Cât de grave sunt simptomele?
  • Ce pare să înrăutățească simptomele?
  • Ce pare să calmeze simptomele?
  • Aveți dureri?
  • Unde sunt localizate?

Stabilirea diagnosticului pentru tumorile coloanei vertebrale (cordom)

  • imagistică prin rezonanță magnetică (MRI)
  • tomografie computerizată (CT)
  • biopsie de țesut

Tratament pentru tumorile coloanei vertebrale (cordom)

Primul gest

  • prezintă-te la medic pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim

Tratament clasic pentru tumorile coloanei vertebrale (cordom)

  • intervenție chirurgicală
  • radioterapie
  • chimioterapie

Tratament naturist pentru tumorile coloanei vertebrale (cordom)

Atenție: deoarece este vorba de o tumoră malignă și de riscurile mari pentru sănătate având în vedere localizarea, este foarte important să se intervină prin tratament convențional. Tratamentul naturist ar trebui aplicat doar complementar celui clasic și doar cu acordul medicului curant.

Acupunctură

Meditație

Vitamina C

Curcumină

Foto: Pixabay 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk