Mihail Hodorkovski îl caractrizează pe Vladimir Putin drept un „psihopat periculos”, „un dictator care a declanșat războiul de agresiune asupra Ucrainei în avantajul său personal”, un subversiv, care speră să-și consolideze puterea la Kremlin cu această mișcare.

„Este ca și cum ar fi fost o lovitură de stat la Moscova, iar Rusia era acum condusă de o juntă militară”. Mihail Hodorkovski, fostul oligarh și magnat al petrolului arestat în 2003, și apoi condamnat la 12 ani de închisoare pentru o acuzație de evaziune fiscală, răspunde astfel într-un interviu online citat de Oggi, la întrebarea ce crede el despre invazia Rusiei în Ucraina.

Eliberat ca urmare a presiunilor internaționale după aproape un deceniu petrecut în închisoriledingulagurile Siberiei, el a fost expropriat și expulzat din Rusia, Hodorkovski, care acum are 59 de ani, recunoaște că da, a fost o greșeală să când și-a imaginat că ar putea schimba sistemul intrând în politică și încercând să facă campanie împotriva lui Putin acum douăzeci de ani.

„O răsturnare a regimului nu se poate întâmpla decât cu o revoluție, sau cu ieșirea de scena presedintelui din motive biologice, adica decesul acestuia »,mai spune Hodorkovski.

„Nu vă faceți iluzia că un câteva mii de manifestanți de la Moscova și Sankt Petersburg îl pot determina pe Putin să se oprească”, le-a mai spus el jurnaliștilor.

“Invazia va continua pentru că este funcțională pentru proiectarea puterii aparatului. Președintele este ostaticul unei viziuni paranoice, orientate spre trecut, și cel mai restrâns cerc de consilieri de care s-a înconjurat este cel care l-a prins în acest tip de balon informațional. O veche zicală rusă spune că un bandit este mai bun decât un criminal ”, spuneHodorkovski.

„Astăzi descoperim cu consternare că șeful Kremlinului s-a transformat într-un monstru însetat de sânge”. Acesta este motivul pentru care „războiul împotriva Ucrainei trebuie oprit cu orice preț. Occidentul trebuie să înțeleagă că Putin este capabil de orice, chiar și de a folosi arme nucleare, așa cum a amenințat în repetate rânduri”.

Citește și: Profilul psihologic al lui Putin „arată narcisismul malign, psihopatic, degenerativ“. Ce spune celebrul psihiatru Gabriel Diaconu despre rădăcinile comportamentale ale liderului de la Kremlin

xIes la iveală detalii șocante despre părinții lui Putin. Tatăl avea un comportament deviant: i-a scos un ochi celei care avea să-i devină soție