CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Ceapa murată roșie este delicioasă. Câteva felii subțiri și crocante de ceapă murată dau savoare deosebită în salatele de crudități, cu țelină și morcov. Ea dă un gust foarte bun și sandviciurilor cu mezeluri sau carne. Mai poate fi folosită și la garniturile pe bază de cartofi sau lângă friptura de porc.

Iată cea mai rapidă metodă să faci ceapă murată peste noapte!

Ingrediente necesare pentru ceapa murată

  • 1 sau 2 cepe roșii
  • Piper alb măcinat fin
  • Cimbru sau pătrunjel uscat
  • Usturoi crud sau pudră de usturoi
  • Sare
  • Oțet de mere
  • Un borcan care se închide etanș

Cum se pregătește ceapa murată rapid

Folosește ceapă roșie pentru că este mult mai gustoasă, mai dulce și va căpăta o culoare frumoasă roz în saramura de oțet.

Este important să tai ceapa cât mai fin rondele sau feliuțe subțiri, pentru a le folosi ușor apoi în salate sau la sandviciuri.

Pune feliuțele de ceapă într-un borcan care se poate închide etanș. Adaugă condimentele, în special piper, usturoi și sare. Dar mai poți adăuga și un strop de cimbru sau pătrunjel uscat, dacă vrei să fie mai aromată.

Toarnă oțet de mere cât să acopere ceapa. Nici nu trebuie să faci borcanul plin sau sau o cantitate prea mare, pentru că ceapa murată va fi picantă și se folosește în cantități mai mici la garnituri.

Închide borcanul etanș și ține-l la frigider. A doua zi, ceapa murată este gata și este foarte aromată. Așa cum vezi în clipul nostru, are și o culoare roz frumoasă datorită oțetului și vei descoperi că este savuroasă cu fripturi și salate.

imagine: Adina Zamfir/Libertatea pentru femei