Începutul primăverii este perioada optimă pentru noi tratamente de înfrumusețare, iar nămolul sapropelic este unul dintre cele mai bune ajutoare împotriva ridurilor.

Nămolul termic extras din lacul Ursu din stațiunea Sovata ajută la tratarea durerilor de oase, de articulații și de mușchi, dar are efecte benefice și pentru piele.

Datorită acțiunii lor detoxifiante, drenante și antiinflamatoare, tratamentele cu nămolul sapropelic din Sovata sunt ideale pentru combaterea imperfecțiunilor pielii precum celulita, acneea, dermatita și psoriazisul.

Nămolul și beneficiile lui cosmetice

Proprietățile benefice ale nămolului sunt deja de multă vreme exploatate în domeniul cosmetic. Tratamentele pe bază de nămol sunt benefice pentru toate femeile, începând de la vârsta de 20 – 25 de ani, pentru a întârzia apariția ridurilor, pentru a estompa ridurile pronunțate și pentru a menține tenul bine hidratat, elastic și luminos.

Nămolul sapropelic extras din lacul Ursu conține o concentrație mare de fitoestrogeni acumulați în sedimentele adânci ale lacului, vechi de câteva sute de mii de ani. Nămolul este filtrat și încălzit și se aplică pe ten, pe gât și decolteu în strat subțire pentru a hrăni pielea.

Aplicat în strat subțire pe piele, nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu Sovata are efect emolient, de hidratare și de regenerare (inclusiv antirid). În plus, acesta exfoliază și detoxifică, astfel că pielea devine catifelată, luminoasă și întinerită,” explică medicul balneolog Suzana Pretorian din cadrul Ensana Health Spa Resorts Sovata.

Minerale benefice pentru piele

Împachetările cu nămol ajută la absorbția elementelor organice, biostimuline, fitoestrogeni și minerale benefice pentru piele așa cum este sulful, zincul sau magneziul. „În compoziția nămolului găsim numeroase minerale, vitamine, substanțe coloidale și biostimuline. Toate acestea sunt bune atât pentru piele, cât și pentru organism. Dar asta nu e totul! Totodată, nămolul are și proprietăți termale, iar asta înseamnă că atunci când este aplicat, acesta îmbunătățește absorbția mineralelor în piele. De asemenea, această procedură intensifică activitatea antiinflamatorie în organism”, adaugă medicul specialist balneolog.

Nămolul sapropelic: luminozitate, efect anti aging și cicatrizant

Nămolul este de mare folos persoanelor care suferă de acnee sau se confruntă cu exces de sebum. Acesta oferă luminozitate tenului, ajută la vindecarea rănilor și are efect cicatrizant.

Prin efectele antibacterian, antiinflamator și cicatrizant ale nămolului, micile leziuni și inflamații ale pielii sunt resorbite”, precizează medicul balneolog.

Nămolul înfrumusețează pielea și îi redă elasticitatea, având totodată efect anti-aging! „Datorită efectului său de regenerare, nămolul are și proprietăți anti-aging. Acesta exfoliază și uniformizează textura tenului, prevenind apariția ridurilor. Împachetarea cu nămol are efect de regenerare, astfel că rezultatul este unul spectaculos: pielea arată mai luminoasă!”, subliniază medicul Suzana Pretorian.