Majoritatea persoanelor s-au plâns, la un moment dat, de dureri de spate. Mai exact, ne referim la durerile de spate cauzate de obiceiuri care au intrat în rutina noastră de zi cu zi: cele apărute fie în urma unor poziții defectuoase la birou, fie din cauza ridicării unor greutăți, fie ca urmare a serviciului pe care-l avem și care ne impune să stăm prea mult timp așezați sau prea mult în picioare.

Tipuri de dureri de spate frecvente

Atunci când vorbim despre partea superioară a spatelui, ne referim la dureri în zona toracică. De regulă, acestea apar și din cauza unor probleme de natură emoțională, care duc la tensionarea musculaturii, dar și a poziției incorecte, care pune o presiune suplimentară asupra coloanei vertebrale și a ligamentelor ce o înconjoară. Durerile resimțite în zona cefei sunt cele cervicale, iar cele din partea inferioară a spatelui sunt durerile lombare – cele mai frecvente. Apar și dureri în zona coccisului, atunci când stăm prea mult fie în picioare, fie în șezut. Pe cale naturală, putem corecta câteva dintre cauzele durerilor de spate, obținând și atât de necesara relaxare și detensionare musculară, de care fiecare dintre noi avem nevoie.

Lipsa mișcării

Sedentarismul este o parte constantă din viețile noastre. Lipsa mișcării își pune amprenta asupra sănătății în ansamblu, dar mai ales asupra musculaturii. Petrecem mult timp în fața unui calculator, la un birou sau, dimpotrivă, avem meserii care ne impun să stăm foarte mult timp în picioare.”Durerile de spate nu sunt întotdeauna provocate de modificări organice, ci pot fi cauzate de poziții vicioase ale corpului, stat prea mult pe scaun în fața calculatorului sau în picioare, de schimbarea vremii și, nu în ultimul rând, de prea multe griji, care pot produce o contractură a mușchilor paravertebrali, limitând mișcările coloanei vertebrale și provocând dureri”, a explicat medicul Simona Nițu. În aceste condiții, este important să adoptăm poziții care să ne protejeze spatele.

Stai la birou corect

Poziția optimă la birou înseamnă să stai cu spatele lipit de spătarul scaunului, având o pernă pe care să sprijini zona lombară. Urechile trebuie să se alinieze cu umerii, astfel vei ști că nu stai cu capul aplecat în față și cu gâtul încordat. Dacă stai prea mult timp în picioare, utile sunt câteva exerciții de întindere a musculaturii. Așezată pe un scaun, ridică-te în picioare și întinde brațele timp de câteva secunde. Repetă exercițiul de mai multe ori. O altă cauză a durerilor de spate este purtarea unei încălțăminte cu un calapod nepotrivit. Nu contează atât de mult înălțimea tocului, cât mai ales poziția tălpii în interiorul pantofului. Renunță la pantofii nepotriviți și optează pentru o încălțăminte ortopedică, până când durerile de spate sunt atenuate.

Hidroterapia

Este o metodă ce există încă din timpuri străvechi. Există numeroase metode de hidroterapie, de aceea e important să consulți un medic kinetoterapeut care să-ți recomande terapia specifică, atunci când durerile sunt tot mai puternice și constante. Acasă, atunci când faci baie, poți seta temperatura între 20 și 30 de grade Celsius, iar efectul acesteia va fi tonifiant. Între 35 și 38 de grade Celsius, efectul va fi unul relaxant. Și compresele sunt utile în tratarea durerilor lombare. Aplică în această zonă o compresă rece pe care s-o ții circa 15-20 de minute, pentru a opri inflamația. În aceeași notă, înotul este cel mai indicat sport pentru ameliorarea durerilor de spate.


Alimente antiinflamatorii


Kilogramele în plus pun o presiune suplimentară asupra musculaturii spatelui. De aceea, pe lângă o dietă care să ajute la reducerea numărului de kilograme, importantă este și o alimentație echilibrată. Include fructe și legume cunoscute pentru calitățile lor antiinflamatorii. În primul rând, cele intens colorate, precum morcovii, afinele, portocalele și roșiile. Asigură-te că ai parte de salate de spanac, salată de tip kale sau broccoli, în care să adaugi și brocolli sau avocado. Nucile și semințele sunt, și ele, o bună sursă de grăsimi naturale.

Dr. Simona Nițu, Președinte al Asociației Române de Gemoterapie și Homeopatie, recomandă extractele gemoterapice

„Indiferent de cauză, vă propun spre ajutor Gemoterapia ‒ cu efect rapid și de durată. Extractul din muguri de Jneapăn reface elasticitatea coloanei vertebrale, fortifică osatura și cartilagiul articular și reduce tensiunea musculară. Are efecte benefice mai ales în cefaleea musculo-tensivă din zona cervicală, secundară cervicartrozelor. Se poate administra în aceeași cură cu o altă combinație de extracte gemoterapice din muguri de Frasin, de Jneapăn, sevă de Mesteacăn și scoarță de Salcie cu efect antialgic, antiinflamator și detoxifiant. Vă fac aceste recomandări după o experiență de 30 de ani în cabinet, timp în care gemoterapia mi-a adus mereu satisfacții prin rezolvarea problemelor de sănătate ale pacienților mei.”