Fibromul se tratează!

E greu de înțeles de ce o afecțiune frecventă, care nu pune în pericol viața, are un impact emoțional atât de puternic asupra noastră. După cum spune Prof. Dr. Florin Stămătean, președintele Societății Române de Obstetrică și Ginecologie, „este o afecțiune banală, ce nu trebuie însă banalizată. Singura ei deficiență este lipsa de informare. Și, de aceea, uneori, e mai bine să nu știi că o ai”. Cu toate că fibromul nu este altceva decât o formațiune benignă, necanceroasă, ce poate fi tratată ușor, prin intervenții minim-invazive sau medicamentos, din cauza lipsei de informare, încă este un „bau-bau” de temut. Și e foarte important să știi cum scapi de fibrom uterin, înainte de a intra în panică.

Să facem cunoștință

Dată fiind situația de fapt, cred că ar trebui să ne familiarizăm cu noțiunea de „fibrom”, mai ales că foarte multe dintre noi, aflate mai cu seamă la vârsta fertilă, între 20 și 40 de ani, se confruntă cu un asemenea diagnostic. Or, e bine de știut că apariția unui fibrom nu ne împiedică să avem o viață sexuală normală, să facem copii sau să trăim frumos. Dar asta numai dacă avem grijă să ne verificăm regulat starea de sănătate și să fim diagnosticate la timp! Astfel, o simplă discuție cu medicul îți poate despovăra sufletul de griji inutile, căci el va ști care dintre metodele actuale, personalizate, de tratament ți se potrivește cel mai bine.

„20-30% di8ntre femei fac fibrom, însă numai 80% sunt diagnosticate la timp, dat fiind că fibromul este asimptomatic în primele etape.”, spune prof. dr. Stămătean. Diagnosticul de fibrom uterin sperie probabil din cauza asocierii cu denumirea de tumoră, care duce cu gândul la cancer. Nimic mai greșit! Potrivit specialiștilor, numai un procent infim, între 0,2% și 0,5% dintre fibroame se pot transforma în cancer uterin.

Când și cum se manifestă

Tumorile fibroide sau fibroamele sunt cele mai frecvente tumori benigne întâlnite în ginecologie. Se dezvoltă în peretele sau pe suprafaţa uterului. Mai sunt cunoscute și ca mioame, leiomioame sau fibromioame. Dimensiunile lor variază, de la câţiva milimetri, cât bobul de mazăre, până la cea a unui pepene mic. Cauzele apariţiei nu sunt pe deplin cunoscute, dar, pe lângă factorii genetici, disfuncțiile ovariene sunt asociate. Prof. dr. Stămătean consideră că fibromul este hormonodependent, mai exact de estrogen, motiv pentru care și apare, de obicei, la vârsta fertilă a femeii.

Odată cu instalarea menopauzei sau cu oprirea producției de hormoni, prin îndepărtarea chirurgicală a ovarelor, în cazuri extreme, fibroamele se opresc din creștere și chiar încep să scadă în dimensiuni. Totuși, de cele mai multe ori, nu se manifestă nicicum. Așa se face că sunt depistate întâmplător, în urma unui consult ginecologic de rutină. Dar, când încep să ia amploare, pacientele suferă din cauza sângerărilor menstruale abundente, a tulburărilor de menstruaţie, a anemiei cauzate de hemoragie, a durerii şi senzaţiei de presiune abdominală, a urinării frecvente, a disconfortului din timpul actului sexual, a infertilității și complicaţiilor sarcinii.

Află cum scapi de fibrom uterin

Pentru că fibromul este dependent de estrogen, dr. Stămătean spune că „fibromul are două tratamente: menopauza și bisturiul”. Așadar, cum scapi de fibrom uterin? În cazul fibroamelor simptomatice, se pot utiliza metode minim-invazive sau medicamentoase. Oricum, tratamentul este complet personalizat și diferă de la pacientă la pacientă. Sunt foarte puține cazurile care necesită și îndepărtarea uterului, odată cu cea a fibromului.

Tumorile din interiorul uterului, care dau infertilitate sau tulburări de menstruaţie, se pot îndepărta prin histeroscopie, adică prin vizualizarea endoscopică a cavităţii uterine. Cele aflate înspre cavitatea abdominală, se pot elimina prin laparoscopie. O metodă mai nouă și foarte eficientă este embolizarea arterei uterine. Ce înseamnă asta? O injecție specială, menită să oprească alimentarea cu sânge a fibromului și, implicit, dezvoltarea acestuia. Nehrănit, fibromul scade, în timp, și… dispare!

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

De ultimă generație este un medicament inovator, utilizat cu precădere în tratamentul preoperator al fibromului. Conține ulipristal acetat, o substanță care combate simptomele moderate până la severe ale fibroamelor uterine. Potrivit prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății Române de Ultrasonografie, acest medicament „controlează 90% din sângerările femeilor cu fibrom. Reduce volumul total al fibromului, corectează anemia, reduce durerea, iar efectele persistă 6 luni după oprirea terapiei.” Acum, că știi cum scapi de fibrom uterin, bine ar fi să dai fuga la medic.

Mergi la control periodic!

Vizita periodică la ginecolog este foarte importantă, în principal pentru că astfel pot fi diagnosticate și tratate în timp util unele dintre cele mai grave afecțiuni. Când deja ajunge să se manifeste, fibromul se află, de cele mai multe ori, în stadii foarte avansate. „Un fibrom situat în interiorul cavității uterine se va manifesta mai rapid și mai violent, în special prin sângerare, ceea ce duce la anemii secundare. Durerea pelvină apare la fibroamele voluminoase, care produc staze venoase și duc, în multe cazuri, la distrugerea relațiilor de cuplu, din cauza durerilor pe care le au femeile afectate la contactul sexual. Controlul periodic este important pentru cuplurile tinere, care își doresc copii. Căci prezența unui fibrom nediagnosticat poate da avort spontan, naștere prematură, lăuzie cu necroză.”, menționează dr. Zorela Sgarbură, ginecolog, Clinica Ego Metacs Medical.

Sursa foto: 123rf.com