Foie gras

Lipidele din foie gras sunt compuse, în esență, din acizi grași mononesaturați, care sunt benefici pentru sistemul cardiovascular, deoarece scad colesterolul rău. De asemenea, foie gras este foarte bogat în vitaminele B6 și B9, benefice pentru inimă. Totuși, foie gras este un aliment bogat în grăsimi, deci se recomandă moderație. Dacă alegi o reteta de foie gras la tigaie, servește-l cu pâine de secară bogată în fibre și cu un chutney de fructe, care conțin enzime ce ajută la digerarea proteinelor. Iată mai jos o rețetă simplă.

Foie gras cu salată de fructe

Ingrediente: 

  • 200 g foie gras mi-cuit
  • 1 pungă de salată mixtă
  • 100 g fructe de pădure
  • 1 lingură oțet de zmeură
  • 3 linguri ulei de măsline
  • sare (după gust)
  • piper (după gust)

Mod de preparare: pune salata pe un platou. Taie foie gras în cubulețe și presară-le peste salată, împreună cu fructele de pădure. Fă o vinegretă din ulei, oțet, sare și piper și stropește cu ea salata.

Quiche lorraine

Aceasta este o tartă pe bază de lactate și legume, care se gătește rapid și poate fi personalizată cu ușurință, cu orice ai în frigider. Quiche lorraine este o sursă bogată de proteine, datorită conținutului ridicat de ouă, care poate crește, dacă adaugi carne. Proteinele din quiche conțin toți aminoacizii esențiali de care are nevoie corpul. Legumele bogate în minerale și vitamine vin cu un aport de fibre, benefice pentru sistemul digestiv. Ouăle conțin vitamina B12, benefică pentru sistemul nervos, dar și calciu, fier și zinc. Dezavantajul acestui preparat provine din aluat și brânzeturi, care conțin grăsimi saturate nesănătoase. Un quiche sănătos poate fi preparat fără crustă, cu brânzeturi cu un conținut scăzut de grăsimi și carne slabă, precum cea de pui. Poți folosi rețeta de mai jos și îți vei încânta musafirii.

Quiche cu praz, dovlecei și creveți

Ingrediente:

  • 16 creveți mici, fierți și curățați
  • 2 dovlecei mici
  • 2 fire de praz
  • 2 cepe
  • 4 ouă
  • 4 linguri de smântână lichidă grasă
  • sare
  • piper

Mod de preparare: preîncălzește cuptorul la 160°C. Curăță și spală prazul bine, apoi taie partea albă, împreună cu zece centimetri din cea verde, și toac-o mărunt. Curăță și spală dovleceii și dă-i pe răzătoarea mare. Taie creveții în jumătate. Într-o tigaie antiaderentă, sotează ceapa tocată cu două linguri de apă, la foc mic, aproximativ cinci minute. Adaugă prazul, sare și piper. După cinci minute, pune și dovleceii și mai lasă încă cinci minute, apoi ia tigaia de pe foc și lasă să se răcorească puțin. Într-un castron, bate ouăle cu smântâna, sare și piper. Adaugă legumele și creveții și toarnă compoziția într-o formă de silicon sau una din metal, căptușită cu hârtie de copt. Coace timp de 40 de minute, până când ouăle sunt închegate. O poți servi fierbinte sau rece.

Tarte tatin

Această tartă răsturnată cu mere este delicioasă, ușor de făcut și cu beneficii pentru sănătate. Merele conțin multe fibre, deci sunt un aliat al tranzitului intestinal, fiind și foarte sățioase. Pectinele și vitamina B3 pe care le conține te ajută să menții la cote normale nivelul de colesterol. Quercetina din măr are proprietăți antivirale și antiinflamatorii, prevenind durerile de stomac și ulcerul gastric. Totuși, cele două tipuri de zahăr din mere, sorbitolul și fructoza, pot provoca, anumitor persoane, balonare și diaree. Pentru a avea beneficii din consumul acestui preparat, alege o rețetă mai dietetică, precum cea de mai jos. 

Tartă tatin dietetică

Ingrediente:

  • 150 g făină
  • 50 g amidon de porumb
  • 70 g + 60 g unt cu conținut scăzut de grăsimi
  • 100 g pulbere de ștevie
  • 2 kg mere aurii
  • ½ pahar de apă
  • puțină sare

Mod de preparare: într-un castron, amestecă făina, amidonul, 70 de grame de unt înmuiat și sare. Amestecă ușor și toarnă treptat apa, frământând aluatul până devine omogen. Acoperă-l cu folie alimentară și lasă-l să stea la temperatura camerei, timp de o oră. Preîncălzește cuptorul la 180°C. Spală și curăță merele de coajă și semințe, apoi taie-le în sferturi. Unge o formă de copt cu untul rămas și presară ștevia, apoi aranjează merele uniform. Întinde aluatul și acoperă merele, sigilând bine pe margini. Pune plăcinta la cuptor pentru 25 de minute, apoi scoate-o și întoarce-o cu susul în jos, astfel încât merele să fie deasupra.

Multe preparate franțuzești, precum cele de mai sus, ar putea fi degustate cu vinovăție, însă nu este cazul, pentru că aduc beneficii pentru sănătate și sunt prietenoase cu silueta – motive suficiente pentru a te bucura de ele, la mesele servite cu cei dragi. 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar scris in colaborare cu Slegros