Sosuri pentru pește alb

Peștele poate sta la baza unor preparate diverse în bucătărie, de la ciorbă de somn la file de cod pane, de la saramura de crap la gratar la somon la cuptor. Peștele alb, cu carnea extrem de fină, se potrivește cu sosuri variate, cu vin alb, roșii, maioneză sau muștar.

Sos cu vin alb

Ingrediente:

  • 100 ml vin alb sec
  • 1 lingură oțet de vin
  • 3 șalote
  • 200 g unt gras
  • Sare
  • Piper
  • Arpagic, pentru decor

Mod de preparare: Într-o cratiță, la foc mic, pune vinul, oțetul, 3 linguri de apă și șalotele tocate mărunt. Lasă sosul să scadă, iar ceapa să se înmoaie. La final, adaugă untul tăiat bucăți și amestecă bine cu un tel pentru a se omogeniza. Ia-l de pe foc, pune sare și piper și ornează sosul cu arpagic tocat înainte de servire. Servește cu un pește la grătar.

Sos de muștar

Ingrediente: 

  • 3 cepe mici
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță oțet balsamic
  • 4 linguri smântână lichidă grasă
  • 2 linguri muștar de Dijon
  • Sucul unei jumătăți de lămâie
  • Sare
  • Piper

Mod de preparare: Într-o tigaie, în ulei de măsline, rumenește cepele tocate mărunt. La final, adaugă oțetul balsamic. Pune restul ingredientelor, amestecă și lasă totul la fiert la foc mic timp de 5 minute. Sosul se poate folosi pentru peștele la cuptor. Carnea se acoperă cu sos și se dă la cuptorul încins timp de 20 de minute. 

Sosuri pentru pește pane

Pentru aceste preparate, care sunt mai grele, fiind prăjite în ulei, sosurile trebuie să fie ușor acrișoare. Inspiră-te din ideile de mai jos.

Sos tartar

Ingrediente:

  • 5 castraveciori în oțet
  • 1 șalotă
  • 5 fire de pătrunjel verde
  • Câteva fire de arpagic
  • 1 linguriță capere
  • 2 gălbenușuri 
  • 250 ml ulei vegetal
  • Sare
  • Piper

Mod de preparare: Toacă arpagicul, pătrunjelul, șalota și castraveții foarte mărunt. Într-un castron, bate gălbenușurile cu sare și piper, adaugă treptat uleiul, amestecând continuu într-o singură direcție. Vei obține o maioneză pe care o amesteci cu restul ingredientelor tocate. Servește sosul într-un bol, alături de platoul cu pește pane.

Sos cu brânză cu mucegai albastru

Ingrediente:

  • 100 ml smântână lichidă grasă
  • 60 g brânză cu mucegai albastru
  • Piper

Mod de preparare: Pune smântâna într-o cratiță la foc mic, împreună cu brânza tăiată cubulețe. După ce s-a topit brânza, adaugă piper după gust și servește. Nu se pune sare, pentru că brânza cu mucegai albastru este deja sărată. 

Sosuri pentru pește gras

Sosurile au rolul de a completa gustul cărnii de pește, dar, dacă este mai grasă, este recomandat să le alegi cu grijă.

Sos hollandaise

Ingrediente:

  • 125 g unt nesărat, tăiat cubulețe
  • 2 galbenușuri
  • 2 linguri apă rece
  • ½ lingură de suc de lămâie
  • Piper alb proaspăt măcinat

Mod de preparare: Topește untul moale, timp de 15 până la 20 de minute, pe baie de aburi, fără a amesteca. Ia-l de pe foc și lasă-l să stea 10 minute deoparte, apoi îndepărtează ușor cu o lingură spuma care plutește. Filtrează untul topit galben într-un bol, având grijă să nu scurgi și zerul de pe fund. Pune gălbenușurile și apa într-o cratiță, la foc mediu, pe baie de aburi, amestecând continuu, până ce compoziția devine spumoasă, dar consistentă. Adaugă treptat untul fierbinte, iar, la final, sucul de lămâie, amestecând continuu. Condimentează cu sare și piper și servește sosul cald. 

Sos de iaurt

Ingrediente:

  • 1 cutie mică de iaurt grecesc
  • 1 praf de piper
  • Sucul unei jumătăți de lămâie
  • 1 praf de sare
  • Câteva crenguțe de arpagic, pătrunjel și mărar
  • 8 g muștar clasic

Mod de preparare: Toacă fin verdețurile. Pune iaurtul într-un bol, adaugă restul ingredientelor, amestecă bine și lasă sosul la frigider o jumătate de oră înainte de a-l servi. 

Sosurile sunt o modalitate simplă și rapidă de a înnobila un preparat din pește. Cu ideile de mai sus îți vei încânta papilele gustative și vei atrage cu siguranță laudele mesenilor.

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Selgros