Alege o mașină compactă

Dacă nu ai copii mici, iar adolescentul tău se maturizează pe zi ce trece, o mașină compactă va fi potrivită pentru familia ta. Mașinile de oraș sunt ușor de condus, confortabile și potrivite pentru persoanele de orice vârstă, tocmai datorită ușurinței cu care se conduc prin trafic. Copilul tău va trebui să exerseze parcări, schimbat benzi și multe alte manevre mai complicat de efectuat de la volanul unui SUV. De asemenea, comenzile trebuie să fie cât mai la îndemână și ușoare, pentru a nu-l pune pe proaspătul șofer în dificultate. Alege autoturisme second-hand sau aproape noi și modele fiabile, deoarece mașina familiei va fi supusă la stiluri diferite de condus, iar copilul tău poate fi mai neîndemânatic la început. Ajută-l să pună bazele unei pasiuni pentru condus și să se bucure de o mașină în care se simte bine.

Testează mașina

Fiecare membru al familiei cu permis de conducere trebuie să aibă șansa de a testa noua mașină. Pentru ca toată lumea să se simtă confortabil la volan și în siguranță, mașina ideală trebuie să bifeze nevoile tuturor. Adolescentul cu permis de conducere își va dori destul de repede să facă excursii cu prietenii în afara orașului, la iarbă verde, cu cortul la munte sau chiar la mare, iar drumurile lungi vor deveni o obișnuință, mai ales în weekenduri. Dacă vrei să folosești mașina în fiecare zi în drum spre muncă, este important ca aceasta să-ți ofere siguranță și confort în oraș. De aceea, înainte de a cumpăra o mașină second-hand, fă o vizită la un service, unde mecanicul poate constata starea actuală a mașinii pe care vrei să o achiziționezi.

Ce merită atenție specială când cumperi mașina potrivită pentru cei din familie

Fie că testezi mașina sau verifici aspectul acesteia, iată pe ce să-ți concentrezi atenția:

  • Cum arată bordul mașinii, dacă forma este una confortabilă pentru tine și dacă toate comenzile sunt la îndemână.
  • Folosește toate opțiunile pentru a le verifica, de la geamuri, ștergătoare, lumini etc.
  • Verifică sistemele moderne, precum controlul vocal, lane assist, senzorii de parcare, camerele, detectoarele de blind spot, etc.
  • Testează poziția ideală în scaun, care îți permite să ajungi cu ușurință la pedale și din care ai o vedere cât mai bună.
  • Acordă atenție consumului de combustibil în timp ce conduci mașina prin oraș.

Este recomandat ca fiecare dintre cei care vor folosi mașina să efectueze aceste teste și să-și ofere părerea. De asemenea, asigură-te că poți să conduci mașina atât prin oraș, cât și într-o zonă în care să conduci cu o viteză superioară, pentru a observa cum se comportă mașina în diferite condiții.

O mașină potrivită pentru fiecare membru al familiei te va scuti de cheltuieli adiționale când copilul tău obține permisul de conducere. Ia în considerare toate aspectele care te ajută să faci alegerea potrivită.

Sursa foto: pexels.com