Acum încerc să refac actele de proprietate, pentru că locuința a ars din temelii, și am aflat că în certificatul de naștere este Zacharie. Ce pot face ca să nu o iau de la capăt cu actele?

Paraschiva Roibu, e-mail

Sfatul avocatului

Puteți solicita rectificarea erorii materiale din actul de stare civilă pe cale administrativă. Cererea şi actele doveditoare, respectiv certificatul de naștere în cauză, actele de stare civilă ale părinților tatălui (în original şi copie) se depun de către tatăl dumneavoastră la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori după caz la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu.

Cererea se analizează și se soluționează printr-o dispoziţie de aprobare/respingere a primarului, cu avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii. Dispoziţia poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă.