Se pare că specialiștii nu au adoptat o temă anume în ceea ce privește trendul de make-up al anului ce abia a debutat, fiind vorba mai degrabă despre un melanj intrigant de tendințe ce caracterizează acest domeniu al frumuseții feminine. De la machiaje cu farduri de pleoape în nuanțe îndrăznețe, neon, cu glossuri pentru buze seducătoare și strălucitoare, până la stiluri subtile de glam și chiar retro, toate sunt prezente în paleta recomandărilor. Avem permisiunea de a alege un machiaj subtil, dar și de a „ieși din cutie” pentru a ne răsfăța cu stiluri mai puțin familiare. Descoperă, în continuare, câteva din propunerile pentru 2022.

1. Tendințele anului 2022 în machiajBuze strălucitoare

Se spune că rujul durează mai mult, dar glossul este mai amuzant. Prin urmare, în acest an, make-up artiștii mizează pe glossuri ce conțin particule aurii sau argintii, intens strălucitoare, cu aspect jucăuș, dar care se bazează pe ingrediente cât mai naturale, destinate hidratării și hrănirii buzelor. Încearcă nuanțe delicate de trandafiriu ori mai sofisticatele burgundy sau ciocolatiu. Poți aplica luciul direct pe buze sau peste rujul preferat, pentru a crea un efect special, irezistibil.

2. Farduri de pleoape neon

O tușă groasă de roz aprins sau de galben electric, albastru-turquoise ori verde smarald aplicată pe pleoapa superioară, depășind colțul extern al ochiului, îți va pune în evidență privirea. Folosește farduri în nuanțe mate sau metalice, cu ajutorul cărora vei crea lookuri diafane, de zi sau îndrăznețe, de seară. Poți aplica pe o bază specială, dar și peste un concealar simplu. Ai grijă, însă, să nu exagerezi cu restul make-up-ului! Culorile neon se potrivesc unui ten cât mai natural, fără alte nuanțe aprinse. Un fond de ten ușor, un ruj într-un ton subtil și un strop de mascara vor fi suficiente.

Beautiful macro close-up of female Eye with bright yellow Eyeliner Makeup. Neon Disco make-up and Fashion Manicure. Summer beauty styleCloseup macro shot of fashion liner eyes visage

3. Tendințele anului 2022 în machiajBlush pronunțat

Dacă până acum se spunea că un blush vizibil este exagerat, iată că tendințele din acest an contrazic teoria anterioară. Totuși, acest lucru nu înseamnă să aplicăm o cantitate prea mare de blush, ci doar să evidențiem culoarea obrajilor într-o nuanță ceva mai îndrăzneață – roz arămiu, roz roșiatic sau auriu-piersică. Aplicarea se face în forma literei C, adică pe linia pomeților, apoi mai sus, spre tâmple și chiar pe o porțiune din colțul extern al ochiului. În cazul în care vrei să încerci un smokey eyes colorat, cu efect retro, poți utiliza blush-ul inclusiv pe pleoape. Acesta va aduce luminozitate privirii, dacă se potrivește cu nuanța ochilor tăi.

Beautiful woman make up and blush brush. Makeup.

4. Soft glam

Iată și o versiune simplă și relaxată de machiaj pentru acest an în care accentele curajoase par a fi totuși pe primele locuri. Dar nici make-up-ul elegant, rafinat și versatil nu iese din tendințe, fiindcă nuanțe calde și învăluitoare de primăvară-vară se împletesc cu tonuri pastelate pentru a crea un stil romantic și delicat. Se poartă farduri de pleoape roz-pudră, bej satinat, bleu pal, toate ușor sidefate, până la marouri light calde, blush-uri roz – pentru tenul deschis – sau bronzer – în cazul unui ten creol și rujuri nude, în nuanțe discrete. Secretul constă în a arăta glam, dar fără a exagera atunci când îți pui în valoare trăsăturile.

Beauty model girl with bow hairstyle over polka dots background

5. În stilul anilor ’60

Mai ales în această perioadă, când fețele noastre sunt acoperite cu măști, machiajul ochilor așa cum se realiza în anii 1960 ne vine în ajutor. Conform unui stilist celebru, „este logic ca acea perioadă să revină, fiindcă există atâtea moduri creative în care putem folosi rimelul și dermatograful pentru a ne exprima”. Pe pleoape, trasează cu tuș o linie care să treacă puțin de colțul extern al ochiului, ușor ascendent. Genele lungi și dramatice sunt esențiale în acest stil de machiaj, așadar aplică un strat generos atât pe genele superioare, cât și pe cele inferioare. Poți apela și la gene false. La final, folosește un creion sau un fard special pentru a contura sprâncenele, într-o nuanță mai deschisă decât cele naturale.

Citește și: Creme de față pe care le poți face în casă