Intrările în Energodar sunt blocate de mii de locuitori, care se opun intrării în oraș a tancurilor rusești. Omenii au ieșit cu drapele ale Ucrainei, în încercarea de a opri înaintarea rușilor, transmit mai multe surse ucrainene, printre care site-ul www.unian.ua.

lant uman in energodarSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Și angajații centralei nucleare din oraș au ieșt în calea armatei ruse, pentru a opri înaintarea spre centrala Zaporizhzhia, cea mai mare centrală atomică din Europa.

În calea invadatorilor ruși, ucrainienii au făcut lanț uman și au fost puse camioane și automobile, precum și anvelope de cauciuc.

Ucraineni nu le-au permis rușilor să le ocupe orașul și nici să ajungă la centrala nucleară Zaporozhye. Văzând că nu au nicio șansă să înainteze, potrivit unian,ua, soldații au început să se roage de ucrainieni să-i lase să intre doar să-și facă câteva poze în fața centralei atomice, precizând că trebuie să le trimită la conducerea armatei ruse, așa cum li s-a cerut.

„Invadatorii ruși au încercat să negocieze cu oficialii orașului. Au zis că au ordine de la conducerea lor să ocupe Energodar și centrala Zaporizhzhya. Ei chiar au spus că tot ce au nevoie să facă este să intre în oraș, să facă o poză cu centrala nucleară în spate pentru a putea trimite dovezi către conducerea lor, ministrului rus al Apărării, pentru a promova că au control asupra centralei”, a declarat șeful Energoatom, inginerul Petro Kotin

„I-am informat că Centrala Atomo Electrică este în siguranță și că locuitorii orașului nu le vor permite să înainteze niciun pas. Au plecat să discute cu superiorii lor”, a mai spus primarul.

Imaginile cu locuitorii orașului s-au viralizat rapid pe rețelele de socializare și toată lumea le-a aplaudat curajul: „Acești oameni nu-și protejează doar propriul oraș natal. Ei reprezintă întreaga Europă în fața armatei ruse”, „Energodar. Tot mai mulți oameni ies în stradă pentru a opri tancurile să intre în oraș.”, „Acești oameni din Energodar au invadat drumurile pentru a bloca tancurile rusești. Mii de oameni uniți în scandarea #RussiaGoHome(n.r.Rusia pleacă acasă) și nu avem nevoie de salvare”, „Loduitori din Energodar neînarmați, cu steagurile Ucrainei, au blocat drumul”, „Oamenii din Energodar fac un scut uman pentru a bloca înaintarea rusă”, „Și mai mult curaj incredibil din partea cetățenilor ucraineni în fiecare zi. Drumul către orașul Energodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, este blocat de vehicule și oameni”, „Acesta este un adevărat „Război al oamenilorpentru Ucraina”. Putin nu are nicio șansă să-l câștige. În această fotografie, civilii blocau ieri invadatorii ruși din Energodar. Una dintre sutele de astfel de fotografii și videoclipuri. Avem nevoie de parteneri care să ajute Ucraina să se apere. Mai ales în aer. Închide cerul acum!”, au fost câteva dintre comentariile internauților.

Foto: Profimedia/ Twitter