HomepageSeparatorSfaturi Practice

Rabdomiosarcomul embrionar

de Libertatea pentru femei,

Rabdomiosarcomul embrionar este un tip de tumoră malignă foarte agresivă de țesut moale care apare în celulele mezenchimale, care sunt celule imature care în mod normal formează musculatura, respectiv mușchii striați. Mușchii striați sunt mușchi ai mâinilor, picioarelor și restului corpului care pot fi controlați în mod voluntar. Rabdomiosarcomul embrionar este cel mai uzual tip de rabdomiosarcom și apare cel mai frecvent la nivelul capului, gâtului și al tractului reproducător și urinar. Celulele cancerigene seamănă cu cele primitive embrionare musculare ale fătului și de aceea acest tip de rabdomiosarcom se numește embrionar. 

Această afecțiune apare cel mai frecvent la copii și la adolescenți. Rabdomiosarcomul poate apărea în zona capului și a gâtului în aproximativ 40% din cazurile întâlnite la copii și a tractului urinar sau reproducător în aproximativ 30% din cazuri.

Rabdomiosarcomul embrionar. Simptome

Simptomele depind de locația tumorii și pot fi:

La nivel nazal:

Cuprins

  • sângerări nazale
  • simptome similare unei infecții a sinusurilor

La nivelul urechii:

  • dureri de ureche
  • sângerări sau secreții din canalul auricular
  • excrescență la nivelul canalului auricular

În spatele ochiului:

  • ochiul „ieșit din orbită”, aspect umflat al ochiului

La nivelul tractului urinar, vagin, testicule, vezica urinară:

  • urină cu sânge
  • dificultăți la urinat
  • sângerări vaginale
  • excrescență la nivel vaginal
  • excrescență în zona testiculelor

În cazul în care cancerul s-a răspândit în corp, copilul se poate confrunta cu tuse cronică, dureri de oase, noduli limfatici măriți, slăbiciune sau pierdere în greutate.

Rabdomiosarcomul embrionar. Cauze

  • nu este cunoscută cauza exactă pentru care apare această tumoră. Acesta se declanșează atunci când celulele sănătoase prezintă modificări (mutații) ale ADN-ului. Aceste mutații fac ca celulele să se înmulțească necontrolat. Acumularea de celule conduce la apariția unei tumori care se poate împrăștia și în țesuturile învecinate. Celule din tumoră se pot desprinde și pot ajunge în regiuni mai îndepărtate ale corpului formând metastaze.

Rabdomiosarcomul embrionar. Factori de risc

  • anumite sindroame genetice, cum ar fi retinoblastom ereditar, sindromul Li-Fraumeni, sindromul Beckwith-Wiedemann, neurofibromatoză, sindromul Costello, sindromul cardio-facio-cutanat

Tratament pentru rabdomiosarcomul embrionar

Primul gest:

  • prezintă-te la medic împreună cu copilul în cazul în care suspectezi că unele din simptomele manifestate de copil sunt similare celor prezentate mai sus.

Rabdomiosarcomul embrionar. Pregătirea pentru consultație

În cazul în care copilul manifestă vreun simptom din cele enumerate mai sus, prezintă-te la medic împreună cu acesta pentru o consultație.

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu dacă acesta nu are voie să consume anumite alimente
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat la copilul tău
  • nu uita să menționezi vreo schimbare majoră apărută recent în viața sa sau un factor de stres
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le ia copilul tău, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare

Ce întrebări să îi pui medicului:

  • Este vorba de cancer?
  • Cât de avansat este cancerul?
  • Ce tratament ar trebui să urmăm?
  • Care sunt riscurile tratamentului?

La ce întrebări să te aștepți de la medic:

  • Când au apărut simptomele?
  • Simptomele au fost continue sau ocazionale?
  • Cât de severe sunt simptomele?
  • Ce pare să calmeze sau să agraveze simptomele?

Stabilirea diagnosticului se face prin:

  • biopsie de țesut
  • teste genetice
  • tomografie computerizată (CT)
  • tomografie cu emisie de pozitroni (PET)
  • imagistică prin rezonanță magnetică (MRI)
  • scanare osoasă
  • biopsie de măduvă osoasă

Tratament clasic pentru rabdomiosarcomul embrionar

  • intervenție chirurgicală: extirparea tumorii și a unei porțiuni de țesut sănătos
  • chimioterapie
  • radioterapie

Tratament naturist pentru rabdomiosarcomul embrionar

Atenție: nu administra copilului un tratament naturist decât ca și complementar celui convențional, recomandat de medic. Consultă-te cu medicul înainte de administrarea oricărui supliment alimentar sau remediu naturist pentru acest tip de tumoră.

Acupunctură

Aromaterapie

Tehnici de relaxare

Exerciții de respirație

Ciuperci reishi

Vitamina C

Dietă:

  • consumul de cât mai multe fructe și legume proaspete, pește, cereale integrale, nuci și semințe și eliminarea din dietă a zahărului, alimentelor procesate, prăjelilor

Ceai verde:

  • cel puțin 2 cești de ceai verde pe zi

 

Foto: Pixabay

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk