HomepageSeparatorSfaturi Practice

Mucormicoză

de Libertatea pentru femei,

Mucormicoză (zigomicoză) – infecție fungică gravă, dar rară cauzată de un grup de ciuperci parazite numite mucormicete. Aceste ciuperci trăiesc mai ales în sol, unde există materie organică aflată în descompunere, precum frunze, compost, lemn putrezit. Ciupercile parazite cele mai uzuale sunt: RhizopusMucorCunninghamella bertholletiaeApophysomyces și Lichtheimia.

Contaminarea cu mucormicoză se face în contact cu sporii de ciuperci din mediu. De exemplu, formele de la nivel pulmonar sau sinusal se pot produce după ce cineva inhalează sporii din aer. Aceste forme de mucormicoză apar mai ales la persoanele care prezintă un sistem imunitar slăbit. Mucormicoza se poate dezvolta și la nivelul pielii după ce ciupercile parazite pătrund în piele printr-o tăietură, julitură, arsură sau alt tip de leziune cutanată.

Mucormicoză. Tipuri

Această infecție poate afecta aproape orice parte din corp, dar cel mai des afectează sinusurile sau plămânii:

  • mucormicoza rinocerebrală (la nivelul sinusurilor și creierului): este o infecție a sinusurilor care se poate răspândi la creier și apare cel mai des la persoanele cu diabet care nu este controlat prin medicație
  • mucormicoza pulmonară: apare cel mai des la persoanele care suferă de cancer și la cele care au suferit un transplant de organ sau de celule stem
  • mucormicoza gastrointestinală: poate apărea în urma ingestiei de spori de ciuperci parazite, mai ales la bebelușii cu vârsta sub o lună
  • mucormicoza cutanată: apare după ce ciupercile pătrund prin corp printr-o leziune cutanată (tăietură, arsură etc.)
  • mucormicoza diseminată: apare când infecția se răspândește în sânge și afectează o altă parte a corpului, cel mai adesea corpul, dar și alte organe precum splina, inima, pielea

Mucormicoză. Simptome

Simptomele depind de localizare, dar sunt în general:

  • febră
  • dureri de cap
  • congestie nazală (în cazul mucormicozei rinocerebrale)
  • tuse, respirație îngreuiată (în cazul mucormicozei pulmonare)
  • ulcerații cutanate (în cazul mucormicozei cutanate)
  • alterarea stării mentale (în cazul mucormicozei diseminate care afectează creierul)

Mucormicoză. Cauze

  • Mucormicetele, care produc această infecție la om, trăiesc mai ales în sol, unde există materie organică aflată în descompunere, precum frunze, compost, lemn putrezit. Ciupercile parazite cel mai des responsabile de mucormicoză: RhizopusMucorCunninghamella bertholletiaeApophysomycesspecies și Lichtheimia. Majoritatea persoanelor intră în contact zilnic cu sporii acestora, fără a se îmbolnăvi. Însă persoanele cu un sistem imunitar slăbit care inhalează spori de mucormicete pot face o infecție la plămâni sau la sinusuri care se poate răspândi în alte părți ale corpului.

Mucormicoză. Factori de risc

  • sistem imunitar slăbit

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te de urgență la medic dacă tu sau copilul tău manifestați vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • nu uita să menționezi vreo schimbare majoră apărută recent în viața ta sau un factor de stres
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare

Pentru această afecțiune sunt câteva întrebări  de bază pe care ai putea să i le pui medicului tău:

  • De ce analize e nevoie?
  • Ce variante de tratament am?
  • Este o afecțiune contagioasă?
  • Această afecțiune se poate vindeca?
  • Ce efecte secundare poate avea tratamentul?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Ce simptome aveți și când s-au declanșat?
  • Ce pare să calmeze simptomele?
  • Ce pare să agraveze simptomele?
  • Suferiți de cancer?
  • Ați făcut recent un transplant de organ?

Stabilirea diagnosticului

  • anamneza medicală
  • examinare fizică
  • analiza unei mostre de fluid din sistemul respirator
  • biopsie de țesut
  • tomografie computerizată

Tratament pentru mucormicoză

Primul gest

  • prezintă-te la medic pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim

Tratament clasic pentru mucormicoză

  • medicație antifungică
  • extirparea țesutului infectat

Tratament naturist pentru mucormicoză

Ceai verde

Colostru

Curcumină

Ghimbir

Usturoi 

Ginseng

Spirulină

Ciuperci reishi sau mix de ciuperci japoneze pentru creșterea imunității

Lifestyle și modalități de prevenție:

  • evită zonele aflate în construcție
  • poartă pantaloni lungi și încălțăminte cum ar fi ghete, cizme, atunci când practici grădinăritul
  • dezinfectează foarte bine rănile cu apă și săpun

Foto: pixabay.com

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk