HomepageSeparatorSfaturi Practice

Buza de iepure

de Libertatea pentru femei,

Buza de iepure (cheiloschizis) – reprezintă o malformație genetică și se manifestă prin faptul că buza superioară nu se dezvoltă în mod adecvat în timpul sarcinii. Buza de iepure poate apărea individual sau împreună cu alte malformații. Împreună cu despicătura vălului palatin formează ceea ce se numesc „malformații orofaciale”. 

Această malformație survine între a patra și a șaptea săptămână de sarcină. O dată cu dezvoltarea fătului în timpul sarcinii, țesuturile corporale și celulele speciale de la nivelul capului se dezvoltă dinspre părțile laterale spre centrul feței și se alipesc unele de altele pentru a alcătui fața. Acest proces conduce la formarea buzelor și a gurii. Buza de iepure sau buza despicată se produce dacă țesutul care alcătuiește buza nu se alipește complet înainte de naștere. În acest mod, apare o despicătură la nivelul buzei superioare. Această despicătură poate fi pe o parte a buzei, pe ambele jumătăți ale buzei sau la mijlocul buzei.

Copiii cu buză de iepure care prezintă sau nu și despicătura vălului palatin au probleme de hrănire și de vorbire și pot suferi de infecții otice (la nivelul urechilor). Pot avea și probleme de auz și cu dantura.

Buza de iepure. Simptome

  • despicătură la nivelul buzei superioare. Aceasta conduce la dificultăți de hrănire și de vorbire.
Cuprins

Buza de iepure. Cauze

  • cauza exactă nu este cunoscută, dar se presupune că ar fi vorba de factori ereditari sau de o combinație de factori genetici și de mediu, de exemplu alimentația mamei sau administrarea anumitor medicamente în timpul sarcinii (de exemplu, antiepileptice)

Buza de iepure. Factori de risc

  • fumatul
  • alimentație dezechilibrată în timpul sarcinii
  • anumite medicamente administrate în timpul sarcinii
  • diabet

Primul gest:

  • nu este cazul, deoarece acest defect congenital este sesizat la naștere sau înainte de aceasta, de către medic

Cum se stabilește diagnosticul?

  • ecografie
  • uneori, diagnosticul se pune în momentul nașterii pe baza aspectului fizic al nou-născutului

Tratament convențional pentru buza de iepure

  • intervenție chirurgicală pentru a reface buza care se realizează în primele luni de la naștere și ar trebui efectuată până la vârsta de 12 luni. Intervenția pentru despicătura vălului palatin ar trebui să se realizeze în primele 18 luni de la naștere. Adesea, va fi nevoie de intervenții suplimentare ulterioare. Operațiile chirurgicale pot îmbunătăți aspectul fizic, dar și respirația, auzul, dezvoltarea limbajului și a vorbirii. E posibil să fie nevoie în cazul copiilor cu malformații orofaciale și de un aparat dentar sau de tratament ortodontic sau de logopedie.

Tratament naturist pentru buza de iepure

Fiind vorba de o malformație congenitală, administrarea unui tratament naturist este inutilă.

Lifestyle și prevenție pentru gravidă:

  • alimentație echilibrată în timpul sarcinii
  • evitarea consumului de alcool și fumatului în timpul sarcinii
  • administrarea cu precauție și numai cu acordul medicului a medicamentelor în timpul sarcinii

Foto: pixabay.com

 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk