Viața Sf Parascheva este puțin cunoscută, dar cert este că s-a născut într-o familie înstărită de creștini din Epivat, o localitate numită azi în Turcia Selimpașa. Tot aici se pare că a fost și mormânul Sf. Parascheva, descoperit printr-o minune de către un călugăr și o femeie cucernică.

O fată bogată care a renunțat la toată averea

Paraschiva putea să ducă o viață lipsită de griji, provenind dintr-o familie cu stare și cu rude în conducerea bisericii locale. Dar tocmai viața cuvioasă pe care o ducea familia ei a îndrumat-o și pe ea către biserică.

De mică a devenit foarte credincioasă și a fost profund impresionată de preceptele creștine, de învățăturile lui Iisus și de suferințele martirilor care au dus mai departe credința. Adesea, Parascheva le oferea săracilor care veneau la slujbă bani, merinde și chiar hainele ei călduroase.

După ce i-au murit părinții, partea sa de avere a donat-o săracilor și orfanilor și a plecat în pelerinaj spre locurile sfinte. Se pare că, în jurul vârstei de 25 de ani, s-a întors la Epivat, dar nimeni nu a mai recunoscut-o după ani întregi de pribegie și post.

S-a stins din viață la o vârstă fragedă și a fost înmormântată ca un străin, aproape de malul mării, fără să știe nimeni cine a fost cu adevărat.

Cum a fost descoperit mormântul Sf. Parascheva

La ceva vreme după moartea cuvioasei, a fost descoperit pe malul mării trupul unui marinar. Un călugăr din Epivat s-a ocupat de înmormântarea bietului nefericit, iar când a fost săpată groapa a fost descoperit trupul curat și înmiresmat al unei tinere femei.

Oamenii nu au cercetat prea multe și au îngropat marinarul în aceeași groapă. Dar noaptea, Sf Parascheva s-a arătat în vis călugărului și unei femei cucernice care îi văzuse trupul și le-a cerut să îi găsească un mormânt la loc de cinste.

Cei doi credincioși au anunțat imediat minunea care li se arătase în vis. Mormântul Sf. Parascheva a fost dinnou deschis și trupul ei acoperit cu flori a fost purtat la biserica din Epivat.

Din cauza năvălirii otomanilor, trupul cuvioasei a fost mutat în mai multe biserici creștine din Imperiul Bizantin, inclusiv la Constantinopol. De aici, însă, el a fost adus la Iași pe vremea lui Vasile Lupu Voievod, în anul 1641.