CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Părul alb se înmulțește odată cu grijile, cu necazurile și cu vârsta. Există o vorbă românească din bătrâni care spune că părul se albește peste noapte în urma unui accident teribil sau a unei situații dramatice.

Cum apare părul alb peste noapte?

Dar cât este de adevărată această credință veche? Unii oameni susțin că au albit peste noapte după o întâmplare de groază din viața lor. Dar medicii contestă!

Este adevărat că durerea profundă, frica și accidentele perturbă întregul organism. Schimbările subtile pot afecta sistemul endocrin și sistemul hormonal, iar unele modificări hormonale împiedică firele de păr să mai absoarbă melanina care dă culoarea închisă.

Cu toate acestea, nu se poate albi peste noapte. Părul alb va crește treptat și se va vedea că firele albe se înmulțesc după un accident sau o întâmplare tragică, dar la o diferență de câteva luni.

Alte credințe vechi despre firele albe de păr

Se mai spune că nu este bine să smulgi un fir de păr alb, oricât de cochetă ai fi. În locul lui vor crește trei sau șapte fire. Lucru care poate fi adevărat, deoarece niciun fir de păr alb nu răsare singur. După o vreme, în zona respectivă apar tot mai multe fire albe, mai ales dacă ai trecut deja de 45 sau 50 de ani.

Iarăși se mai spune că părul alb aduce noroc dacă iese de timpuriu. Era o vorbă la români că tinerii cu fire de păr albe sunt mai favorizați de soartă. Nu se știe prea bine dacă sunt sau nu norocoși, dar apariția prematură a firelor de păr alb poate avea numeroase cauze: de la stresul cotidian, la alimentația deficitară, diverse boli autoimune sau boli de ficat ori de piele, carențe de cupru sau disfuncții tiroidiene.