Ne-am obișnuit să cumpărăm figurine frumoase de turtă dulce de Crăciun, dar puțini români știu că inimile de turtă dulce reprezintă un cadou foarte apreciat de Sf. Valentin și de Dragobete. Ba chiar au istorie deosebită în Transilvania, îndeosebi în ținutul Covasnei.

Cum a apărut turta aromată cu ghimbir

Adusă pe meleagurile noastre de sași și secui, turta dulce a fost de fapt inventată de un călugăr armean pe nume Macarie, spre sfârșitul anilor 990.

Călugărul cu pricina s-a stabilit în ultima parte a vieții sale în Franța, unde s-a îndrăgostit de patiserie. Folosind ingredientele lui secrete și ingredientele patiserilor francezi, el a creat turta dulce, un fel de biscuiți mai tari din pesmet, alune și nuci măcinate, miere și… bineînțeles ghimbir.

Biscuiții aceștia foarte aromați au cucerit imediat aprecierea francezilor, a germanilor și a britanicilor. Se coceau în brutării și deopotrivă în bucătăriile marilor mănăstiri. La început, patiserii făceau inimioare (pentru iubire și sănătate), porci (pentru viață lungă și îmbelșugată) sau îngeri (pentru bunătate și generozitate).

Turta dulce, cum a evoluat rețeta

Brutarii din Marea Britanie sau din Germania aveau forme din lemn în care coceau de zor turta dulce la marile sărbători creștine, de Paște și de Crăciun, dar și de Sf. Valentin, care este considerat ocrotitorul îndrăgostiților.

Treptat au fost concepute forme mai elaborate, de omuleți, steluțe, căprioare, brăduți care se decorau cu pastă colorată pentru a fi puse la fereastra casei.

Pe măsură ce populația a avut acces mai ușor la făină și zahăr, din secolul al XVIII-lea, ingredientele clasice au fost înlocuite cu făină de grâu și au fost adăugate noi arome precum scorțișoara, cuișoarele sau cacao și vanilie.

De prin anii 1800, după ce s-a răspândit povestea lui Hansel și Gretel, căsuțele din turtă dulce au devenit un desert tradițional de Crăciun. Dar ele se coc în continuare cu prilejul tuturor sărbătorilor, iar la noi în țară, în secolele trecute se dăruia acest dulce de Dragobete.

Inimile de turtă dulce, un suvenir aromat din Covasna

Tărâm de basm prin definiție, Ținutul Covasnei are multe suveniruri de oferit celor ce-l vizitează, dar și celor de acasă care așteaptă cu nerăbdare să asculte o nouă poveste, să simtă, să trăiască și să guste din bunătățile zonei.

Colacul secuiesc, pâinea cu cartofi, plăcintele minunate și inimioarele din turtă dulce reprezintă bunătăți pe care le poți cumpăra când ajungi în Covasna.

Turta dulce este cadoul perfect în februarie, când este luna iubirii și vine Dragobetele. Inimioarele de turtă dulce sunt un suvenir deosebit, nu doar pentru că sunt dulci și au forma iubirii, ci pentru că au în spatele lor o frumoasă tradiție legată de 24 februarie.

De ce se fac inimi cu oglindă la mijloc

Inimă tradițională din turtă dulce pentru îndrăgostiți

Mai mult decât un simplu desert, în Ținutul Covasnei, fiecare turtă spune o poveste… dulce. Iar cel ce o ascultă și cumpără turtă dulce drept suvenir, duce mai departe o frântură din aceasta.

Povestea turtei dulci din județul Covasna spune că, în trecut, când se organizau în mod regulat târguri, se cădea ca bărbatul care pleca la târg să se întoarcă acasă cu un cadou. De multe ori, cadoul consta într-o frumoasă și gustoasă turtă dulce. Băieții îndrăgostiți cutreierau prin târguri de unde cumpărau turtă în formă de inimă, cu oglindă la mijloc, pentru persoana iubită. Fata care primea turta dulce se vedea pe sine în oglindă și astfel știa că ea este aleasa inimii lui.

Astfel de inimi dulci se mai găsesc și azi, după cum arată site-ul www.visitcovasna.com, și pot fi cumpărate de la artizanii locali cum ar fi familia Farkas sau familia Szántó din Târgu Secuiesc sau de la atelierul familiei Gedő din Arcuș. Dacă ești în trecere prin Sfântu Gheorghe, poți merge la Târgul producătorilor și meșteșugarilor, organizat la sfârșit de săptămână în centrul orașului.

Indiferent de unde alegi să cumperi turtă dulce, este bine să știi că nu vor lipsi ingredientele de bază: făină, miere, ouă, arome exotice și… multă pasiune. Pentru că… dacă dragoste nu e, nimic nu e!

Pentru a afla mai multe despre istoria turtei dulci, poți vizita Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc. Și nu uita: când revii din călătorie, ia cu tine și o turtă dulce, pe care să o dăruiești persoanei iubite.