Ușa casei este încărcată de numeroase simboluri și este legată de numeroase pilde, povețe, superstiții și credințe mistice. În orice țară, în orice cultură ușa reprezintă mai mult decât o simplă intrare în casă.

Ușa casei tale este asociată adesea cu libertatea, cu speranța și deschiderea către lume, dar și cu siguranța, protecția și confortul pe care ți-l oferă propriul cămin. Ușa te apără, drept urmare ea este un obiect cu conotații pozitive care atrage binele, norocul, prosperitatea și totodată energiile benefice ale universului.

Ce spun regulile feng shui despre ușa casei

Așa cum trebuie să fie chipul tău senin, luminos și destins pentru a vedea lumea cu ochi buni și pentru a te bucura de toate oportunitățile, intrarea în casă, zidul în care este montată ușa casei tale trebuie să fie larg, deschis, luminos și orientat către răsărit sau către sud.

În fața ușii de la intrare nu trebuie să fie stâlpi, copaci groși sau alte construcții ori obstacole care pot împiedica privirea.

Obstacolele care împiedică lumina soarelui care ajunge la ușa ta sunt un semnal de alarmă și arată că vei avea adesea probleme cu banii și cu lucrurile de valoare pe care le deții. De aceea, este foarte important să nu construiască nimeni o casă care să blocheze intrarea în casa ta sau care să îți umbrească ușa casei.

Ușa casei tale nu trebuie să fie față în față cu ușa casei vecinului de peste drum, deoarece riscați să fiți mereu în conflict.

Dacă ai o casă cu două intrări, ușa din față nu trebuie aliniată cu ușa din spate. În primul rând pentru că se face curent, iar ceea ce intră prin față ar ieși prea repede prin spate.

Poarta curții este bine să fie în linie cu ușa casei și să se potrivească la mărime. Astfel, se crează un anume echilibru care atrage energii pozitive prin cele două intrări.

Superstiții românești despre ușa casei

Dacă ușa scârțâie dimineața, când pleci de acasă, înseamnă că vei avea o zi cu noroc.

Dacă se deschide ușa casei singură, chiar dacă este curent, înseamnă că vin musafiri nepoftiți.

Dacă îți intră o pasăre pe ușă sau dacă auzi un ciocănit ușor în ușă, dar nu vezi pe nimeni, înseamnă că vin musafiri dragi, cu gânduri bune.

Dacă îți prinzi degetele la ușa casei tale, te așteaptă o schimbare mare, un eveniment dramatic, o situație cu totul ieșită din comun.

Dacă ți se rupe cheia în ușă este semn rău.

Dacă îți cade mătura pe care o ții după ușă, iar este semn rău.

Când stai la masă, ai grijă să închizi ușa casei, pentru a închide și gura bârfitorilor tăi.

Pune un clopoțel la ușă, ca să fii sigură că nu intră spiritele rele în casă, atunci când uiți ușa deschisă.

Dacă pui ghivece cu flori în fața ușii, ele sunt de bun augur și atrag prosperitatea în familie.