Întotdeauna adunăm prea multe haine și accesorii prin dulapuri și sertare prea mici. Iar când sunt înghesuite, abia le mai găsești. Nici nu mai menționez harababura din cutia cu bijuterii unde tot timpul se rătăcesc cerceii și lănțișoarele.

Urmărește clipul nostru și află câteva idei ingenioase să îți pui accesoriile la îndemână.

Standul de fotografii bun pentru cercei, coliere și ochelari

Mie îmi plac aceste standuri simple și moderne pentru fotografii. Se găsesc peste tot în diverse forme și culori. Dar, lângă fotografii poți pune și cerceii, lănțișoarele sau ochelarii de soare. Așa le ai la îndemână când te pregătești să ieși în oraș.

Suportul pentru role de hârtie

Într-un colț de șifonier sau de comodă poți pune un suport pentru rolele de hârtie pe care vei așeza la rând curelele.

Aceste suporturi sunt fie din metal, fie din lemn, sunt suficient de înalte să intre cel puțin 10 – 12 curele și ocupă foarte puțin spațiu. Decât să mai ții curelele aruncate prin sertare, mai bine le ai pe toate într-un singur loc, frumos organizate.

Suportul de capace pentru căciuli și șepci

Multe dintre gospodine folosesc suporturi speciale pentru capace, care se prind de etajerele din bucătărie. Ei bine, un astfel de suport este foarte bun și pentru căciuli sau pentru șepci.

Îl prinzi de etajera din dulap, așa cum vezi în clipul nostru, și pui căciulile în ordine, una peste alta. Este util și foarte practic. Și chiar îl recomand pentru căciulile de blană, care nu trebuie presate și înghesuite prin sertare.

Idei ingenioase pentru haine și accesorii

Alte utilizări pentru inelele de la perdeaua de duș

Inelele din plastic de la perdeaua de duș, tăiate într-o parte, sunt numai bune să agăți eșarfele de ele și apoi să le pui pe un umeraș în dulap.

Și tot cu inelele din plastic poți face mai mult loc în șifonier, atârnând un umeraș de altul. Dacă ai un șifonier îngust, este cea mai bună și ieftină metodă să organizezi mai multe haine, fără să le ții înghesuite și fără să se mai șifoneze pe etajerele din dulap.

foto: 123rf.com

imagine: Libertatea pentru femei