Unele legume sunt mai bune gătite, mai ușor de digerat, mai gustoase și mai sănătoase. Nu amintim aici cartofii pe care toată lumea îi consumă fierți sau prăjiți, ci diverse alte legume care s-au dovedit mai bune pentru sănătatea ta după ce au fost gătite.

Studiile recente arată că procesarea termică la aburi, la cuptor sau la fiert ajută organismul să absoarbă mai ușor mineralele din aceste legume și să le digere mai ușor.

1. Asparagus

Ai încercat să mănânci asparagus crud? Cam greu. Este o legumă foarte bună pentru sănătate, conține puține calorii, un procent mare de antioxidanți, un procent mare de fibre, folați, vitaminele A, C și E și săruri minerale.

Un studiu din anul 2019, publicat în Jurnalul Internațional pentru Știința și Tehnologia Alimentației arată nu doar că asparagus este mult mai gustos când este pregătit termic, dar acțiunea antioxidanților este mult mai puternică.

2. Broccoli

Buchețelele crocante de broccoli pot fi consumate crude cu un sos acrișor de brânză sau de ardei. Dar sunt mult mai bune gătite la aburi sau la cuptor. Conform analizelor realizate la Institutul Național al Cancerului din SUA, broccoli gătit la cuptor devine mult mai sănătos pentru că este amplificată acțiunea unei substanțe numite alfa-tocoferol, care stimulează imunitatea organismului și luptă cu radicalii liberi care ar putea favoriza apariția  cancerului.

3. Morcovii

Tuturor ne plac morcovii, îi introducem și în meniul bebelușilor și în dieta animalelor de companie. Sunt rădăcinoase foarte populare, dulci, parfumate, crocante și gustoase. Mulți dintre noi mâncăm morcovi cruzi seara sau după amiaza la o gustare.

Dar un studiu din 2009, publicat în Jurnalul pentru Agricultură și Chimie Alimentară arată că morcovii gătiți la aburi sau la cuptor sunt mai buni pentru sănătate. Prin gătirea acestor legume, concentrația de antioxidanți crește cu 14 procente, iar aceste substanțe ajută organismul să combată radicalii liberi, toxinele și procesele inflamatorii din organism, precum și procesul de îmbătrânire prematură.

4. Ardeii grași verzi

Tu folosești la salată ardeii grași verzi? Poate mai puțin decât pe cei roșii sau galbeni, care sunt mai dulci. Ardeii grași verzi se pare că sunt mult mai buni când sunt gătiți.

Folosește-i pentru garnituri de legume sau pentru ardei umpluți, pregătește-i la aburi, la cuptor sau la grătar.

Conform unui studiu din 2012, ardeii grași verzi sunt foarte buni pentru digestie când sunt gătiți. Ei conțin anumite enzime care își sporesc activitatea când sunt preparați termic și care stimulează bila. Astfel, digestia alimentelor este mai ușoară, organismul reține mai puține grăsimi și colesterol, iar inima are de câștigat.

5. Ciupercile de cultură, mai bune gătite, decât crude

Unele ciuperci albe, catifelate și moi sunt foarte gustoase crude. Se folosesc adesea în salate. Dar specialiștii ne recomandă să le consumăm gătite. O ceașcă de ciuperci sotate este mult mai bogată în potasiu decât o porție de banane.

Ciupercile sunt bogate în cupru, niacină, folați și potasiu, elemente care ajută inima și creierul. De asemenea, conțin o cantitate apreciabilă de acizi antioxidanți benefici pentru organism care sunt mult mai ușor de asimilat când ciupercile sunt procesate termic.